Ziua Națională a SUA, sărbătorită la București, 2024
Miercuri, 3 iulie 2024, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a reprezentat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei la recepția organizată cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii (4 Iulie). HISTOIRES ROYALES
Gazda serii a fost Excelența Sa doamna Kathleen Kavalec, amabasadorul extraordinar și plenipotențiar al SUA la București. La eveniment au luat parte, ca în fiecare an, înalți demnitari ai Statului român, reprezentanți ai administrației centrale și locale, ai societății civile, precum și un mare număr de cetățeni americani care locuiesc în România.
Relațiile diplomatice dintre România și SUA au fost stabilite la 14 iunie 1880, sub domnia Principelui Suveran Carol I al României și în timpul celui de-al 19-lea Președinte al Statelor Unite, Rutheford B. Hayes.
În timpul Războiului Rece, Regele Mihai I a vizitat în multe rânduri SUA și a avut întâlniri cu demnitari ai statului. După căderea Cortinei de Fier, Regele Mihai și Custodele Coroanei Margareta au vizitat anual SUA, promovând interesele economice, spiritul civic și, mai ales, apartenența României la NATO.
Mai recent, la Castelul Regal Peleș, Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit o seară în onoarea Statelor Unite ale Americii (octombrie 2023). Aflați la Londra, în septembrie 2022, Custodele Coroanei și Principele Radu au salutat pe Președintele Joe Biden și pe Prima Doamnă a SUA, dr. Jill Biden, la Palatul Buckingham. De asemenea, în iunie 2023, la Palatul Regal din Amman, Custodele Coroanei și Principele Radu s-au revăzut cu dr. Jill Biden.
©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale