Ziua Copilului, 2023

01 iun. 2023

În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, Principesa Sofia a primit astăzi, 1 Iunie, la Palatul Elisabeta, copii implicați în programele Fundației Regale Margareta a României.

Principesa Sofia le-a vorbit celor mici despre câteva fotografii ce înfățișează momente din copilăriaria Alteței Sale Regale, evocând jocurile copilăriei și amintiri de familie.

De-a lungul celor 32 de ani de existență, Fundația Regală Margareta a României a derulat programe menite să asigure copiilor drepturile fundamentale – la o viață alături de familia biologică, la îngrijire medicală sau la educație și dezvoltare. Fundația a înființat dispensare pediatrice în comunități defavorizate, programe de asistență și terapie psiho-socială pentru copii afectați de boli grave, programe de educație pentru sănătate și nutriție, centre pentru copii și adolescenți în dificultate, programe de educație parentală și integrare socială pentru familii, precum și Fondul Special pentru Copii pentru a preveni abandonul școlar.

Tot astăzi, 1 iunie 2023, Alteța Sa Regală a participat la Ziua Copilului organizată de Senatul României. Au avut loc discursuri, tururi ghidate și activități pentru copii. La moment au participat Președintele interimar al Senatului, reprezentantul UNICEF în România, ambasadori și oficiali.

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale