Voluntari pentru Idei și Proiecte la Palatul Elisabeta
Studenți aparținând comunității de relații internaționale a organizației Voluntari pentru Idei și Proiecte au fost primiți marți, 27 aprilie 2021, la Palatul Elisabeta, de către Alteța Sa Regală Principele Radu.
Voluntari pentru Idei și Proiecte este una dintre cele mai vechi organizații studențești postdecembriste. Ea a luat ființă sub forma unui grup în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în anul 1997, iar un an mai târziu s-a transformat în Asociația pentru Idei și Proiecte.
Cu mai mulți ani în urmă, Principele Radu s-a întâlnit cu diferite generații ale organizației. Șaisprezece dintre membrii actuali ai organizației, făcând parte din comunitatea de relații internaționale, au discutat cu Alteța Sa Regală despre proiectele lor din acest an și despre felul în care ar putea cunoaște mai bine demersurile de diplomație regală din țara noastră, din ultimele trei decenii.
International Affairs s-a născut, sub formă de comunitate, în 2011, în cadrul ONG-ului studențesc Voluntari pentru Idei și Proiecte (VIP) România. International Affairs a fost creată pentru studenți, oferind un context în care aceștia să-și dezvolte pasiunea pentru relații internaționale și diplomație.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Casa Majestății Sale cu sprijinul Deutsche Bank Global Technology.
Fotografii realizate de Daniel Angelescu