03 feb. 2016

 

Text de Vlad Badea

Prima impresie la care mă duce cu gândul numele Majestăţii Sale Regelui Mihai este, poate fără surprindere, aceea de om de stat prin excelenţă, fiind printre puţinele personalităţi, cu adevărat statale, pe care ţara noastră le-a avut. Sunt numeroase motivele care mă determină să am această părere:

În primul rând, nu pot să nu reflectez cu admiraţie la faptul că Majestatea Sa îndeplinea la vârsta pe care eu o am astăzi demnitatea de şef de stat şi aceasta în cea mai greu încercată perioadă a istoriei contemporane a României şi Europei – Al Doilea Război Mondial. Mai mult decât atât, profund mişcător este curajul vizionar de care Regele Mihai a dat dovadă prin actul de la 23 august 1944, demonstrând în acest fel o capacitate superioară Mareşalului Antonescu de a înţelege realitatea politică internaţională. Acest episod reprezintă pentru mine exemplul absolut că maturitatea nu se exprimă prin vârstă, ci prin raţionalitate şi înţelepciune, calităţi care pot fi la fel de bine atribute ale senectuţii, precum şi ale omului tânăr.

În ciuda contextului marcat de beligeranţă generalizată şi ideologii totalitare, România anului 1944 făcea parte (alături de Marea Britanie, Suedia şi Elveţia) din cercul foarte restrâns al ţărilor europene cu regim democratic-constituţional. Acest fapt se datorează în exclusivitate Regelui Mihai care, reactivând Constituţia din 1923, punea astfel în evidenţă dispreţul faţă de dictatură şi dorinţa de a domni ca monarh constituţional.

Numeroasele decoraţii pe care Regele le-a primit din partea puterilor învingătoare, ca urmare a acţiunii Sale de a fi scurtat conflagraţia cu cca. şase luni, stau mărturie că statul român a avut în fruntea sa o personalitate de talie internaţională, cum, de altfel, a dovedit că are şi în momente precum 1877 şi 1918.

Dar, ceea ce face din Majestatea Sa Regele Mihai un om de stat nu sunt doar acţiunile întreprinse în timpul funcţiunii Sale ca monarh al României, ci îndeosebi atitudinea pe care a avut-o după ce instituţia regalităţii a fost abolită. În alte cazuri, foştii suverani s-au preocupat după abdicare mai mult de salvgardarea puţinelor drepturi sau privilegii rămase şi mai puţin de viitorul ţării pe care au condus-o vremelnic. Acesta nu a fost, însă, cazul Regelui Mihai, care, aflat în exil, a continuat să acţioneze împotriva regimului asupritor de la Bucureşti şi a transmis mai departe, în cadrul Familiei, simţul responsabilităţii morale faţă de România.

În decursul ultimilor ani, de la reîntoarcerea în ţară, Regele Mihai şi Familia Sa au reuşit cu succes să reprezinte un factor de coeziune pentru societatea românească şi elitele sale intelectuale şi profesionale, rol pe care actuala putere în stat nu a izbutit să-l înfăptuiască. Care şef de stat al României, în viaţă, se bucură astăzi de respectul şi susţinerea largă a intelectualilor, aşa cum se bucură Regele Mihai? Care şef de stat al României încurajează şi promovează la rândul său atâtea vârfuri precum Regele Mihai? Urmând tradiţia seculară de constructor statal, specifică Dinastiei de Hohenzollern, Regele Mihai I, asemenea Regelui Carol I, nu a făcut altceva decât să semene germenii din care va încolţi viitoarea societate profesionistă românească. Rând pe rând, performeri în educaţie, sport, arte, cultură, politică, economie şi alte domenii, au trecut pe la Săvârşin sau Palatul Elisabeta pentru a primi recunoştinţa publică pentru meritele lor excepţionale şi importante pentru evoluţia societăţii noastre. Această instituţie a însufleţit în multe astfel de persoane sentimentul de utilitate şi conştiinţa apartenenţei la o comunitate mai largă, naţională, motiv pentru care cred cu tărie că România este mai bună cu Familia Regală decât fără ea.

Deşi nu avea, din punct de vedere legal sau instituţional, vreo obligaţie faţă de România postdecembristă, Majestatea Sa Regele Mihai a sprijinit fervent orientarea ei occidentală, folosindu-se de prestigiul, imaginea şi influenţa personale pentru a convinge liderii europeni să primească ţara noastră în ceea ce poate fi considerat cel mai select club al statelor civilizate ale lumii. Această atitudine, nobilă şi generoasă, scoate la iveală mai presus de toate o realitate (unică) despre Regele Mihai: este practic singurul şef de stat român care, întors din exil, în loc să pretindă repunerea Sa în drepturi constituţionale, participă cu modestie la reclădirea statului al cărui cetăţean este.

În afară de a fi o încarnare a istoriei, Majestatea Sa Regele Mihai I rămâne pentru mine un simbol al loialităţii şi preocupării faţă de România şi un model statal de a fi, pe care nicio universitate şi niciun profesor nu îl poate preda studenţilor săi.

Textul a fost publicat în volumul “Lumea Regelui”, publicat de Editura Polirom în octombrie 2011, cu ocazia aniversării Majestății Sale la vârsta de 90 de ani.