Întâlnire cu prim-ministrul, iunie 2022

06 iun. 2022

Astăzi, la Palatul Victoria, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu s-au întâlnit cu Prim-ministrul Guvernului, Excelența Sa domnul Nicolae Ciucă.

Custodele Coroanei a purtat un dialog cu Prim-ministrul pe tema acțiunilor publice ale Casei Majestății Sale în plan intern și extern, pentru dezvoltarea economiei și educației românești. A fost discutată, de asemenea, sprijinirea de către Familia Regală a integrării comunităților românești în țările UE și păstrarea legăturii lor cu țara natală.

În cursul anului 2022 s-au împlinit 25 de ani de la primele acțiuni publice ale Regelui Mihai și ale Custodelul Coroanei Margareta susținute de autoritățile politico-administative românești. În acest sfert de secol, Familia Regală a susținut 11 500 de activități publice cu caracter economic, educațional, diplomatic, militar, cultural, sportiv, caritabil și social. De asemenea, Familia Regală a avut 365 de vizite în 55 de țări din Europa, America, Africa și Asia, pentru servirea intereselor României și consolidarea poziției țării noastre în lume.

Foto: ©Guvernul României