Vizită regală la Palatul Nunțiaturii Apostolice
În această seară, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au vizitat Palatul Nunțiaturii Apostolice din Capitală, unde s-au întâlnit cu Excelența Sa Arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic, Decanul Corpului Diplomatic acreditat la București.
Au luat parte ÎPS arhiepiscopul Ioan Robu, mitropolitul romano-catolic de București, precum și membri ai Corpului Diplomatic acreditat în țara noastră.
Palatul Nunțiaturii Apostolice a fost inaugurat în anul 1901, în timpul domniei Regelui Carol I, drept reședință a Arhiepiscopului de București. În anul 1920, în timpul domniei Regelui Ferdinand I, s-a deschis Legația României la Vatican, iar în anul 1938, în timpul Regelui Carol al II-lea, legația a fost ridicată la rang de ambasadă. Relațiile diplomatice cu Cetatea Sfântului Scaun au fost întrerupte între anii 1950 și 1990. Începând din anul 1998, Nunțiul Apostolic redevine Decanul Corpului Diplomatic acreditat în România.