Vizită regală la Constanța, 3 iunie 2025

Marți, 3 iunie, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au sosit în municipiul Constanța, pentru o vizită de două zile. În ultimul deceniu, Familia Regală a vizitat Constanța în anii 2016, 2017, 2018 și 2019. Trenul Regal a venit la Constanța în iunie 2018. AGERPRES
În cursul după-amiezii, Majestatea Sa și Principele Radu au urcat la bordul Fregatei „Regina Maria”, unde au fost întâmpinați de viceamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale.
Custodele Coroanei a primit salutul gazdelor, în frunte cu comandorul Mitel-Laurențiu Alexandru, comandantul navei. Comandantul și ofițerii au făcut o prezentare a fregatei, cu precădere a principalelor capabilități operaționale. Au avut loc discuții cu membrii echipajului. Oaspeții regali au vizitat Centrul de comandă a luptei, comanda de navigație și puntea, apoi au semnat în Cartea de Onoare. Vizita a inclus și expoziția Muzeului Marinei Române și o expoziție de cartofilie. HISTOIRES ROYALES
‘Am venit astăzi și pentru a aduce un omagiu profesiei dumneavoastră și militarilor români, să vă spunem că de la declanșarea războiului în Ucraina, în toți acești trei ani și mai bine, am dedicat aproape exclusiv vizitele regale externe în numele României acțiunilor noastre militare și de întărire a securității naționale și a flancului de est. Iar în ultima vreme este din ce în ce mai limpede că Marea Neagră, cât și Marea Baltică, sunt nu geografic, dar prin menirea lor, mai aproape ca niciodată. Începând de la Finlanda, pe care am vizitat-o în iunie trecut, și am continuat cu Estonia, până astăzi când suntem aici, încercăm să spunem societăților civile cât de mult înseamnă faptul că dumneavoastră sunteți în fiecare zi aici. Nu-mi aduc aminte, cel puțin în ultimii 35 de ani, ca Forțele Navale să aibă o asemenea relevanță în apărarea națională, securitatea națională și continentală’, a afirmat Principele Radu. (AGERPRES)
În continuare, Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, în compania Șefului Statului Major al Forțelor Navale. La sosire, a avut loc prezentarea onorului și primirea raportului, de către contramiralului de flotilă Toma Alecu, rectorul universității.
A fost apoi făcută o prezentare a principalelor activități și direcții de dezvoltare ale academiei. Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit cu studenții și profesorii în Aula „Viceamiral Ion Coandă”. A fost rostit un cuvânt de bun venit de către viceamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale, urmat de alocuțiuni susținute de Principele Radu și de rector. Programul a continuat cu vizitarea Simulatorului de navigație pe ape interioare, a Simulatorul tactic naval „Proteus Asti”, a Simulatorului lansator de torpile antisubmarin „Stingray”, precum și a bibliotecii universitare „Comandor Eugeniu Botez”. Vizita s-a încheiat cu semnarea în Cartea de onoare a academiei.
Fregata Regina Maria















Academia Forțelor Navale

















©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale