Vizită regală la Chișinău, 6 aprilie 2025

06 apr. 2025

În zilele de 6 și 7 aprilie 2025, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu se află la Chișinău, pentru o vizită dedicată dezvoltării economice a Republicii Moldova, cooperării dintre România și țara-gazdă, precum și consolidării parcursului european al Republicii Moldova. Jurnal.md Radio Chișinău

Este a doua vizită externă a Familiei Regale din anul 2025, după vizita Principesei Sofia din Polonia (martie).

Este, de asemenea, a 22-a vizită a Familiei Regale în Republica Moldova din ultimele două decenii. Regele Mihai, Custodele Coroanei Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria au vizitat Chișinău, Bălți, Orhei, Soroca, Ialoveni și multe alte localități din țară în anii 2005, 2006, 2013, 2014, 2015, 2016, 2022, 2023 și 2024.

Duminică, 6 aprilie, la Aeroportul Internațional Chișinău, Majestatea Sa și Principele Consort au fost întâmpinați de Excelența Sa domnul Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova. Ziar.md

La Reședința de Stat, Excelența Sa doamna Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, a întâmpinat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei și pe Alteța Sa Regală Principele Consort. La întâlnire au luat parte Excelența Sa domnul Prim-ministru Dorin Recean și doamna Stela Recean, doamna Inga Grosu, alături de ambasadorul României, ES dl Cristian-Leon Țurcanu, și de doamna Emilia-Delia Drăgulescu. TVRMoldova Radio Chișinău

Tot astăzi, Principele Radu a participat la o întâlnire de presă în compania unor jurnaliști de la TVR Moldova, Agerpres, Radio France International și ViaCluj TV.

La aeroportul din Chișinău

La Reședința de Stat

📷 Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale