Vizită regală la Chișinău, decembrie 2016

06 iul. 2021

Luni, 12 decembrie 2016, la invitația Parlamentului Republicii Moldova, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu s-au aflat la Chișinău, unde au sărbătorit jubileul de 150 de ani de la fondarea Casei Regale.

Dimineața, Principele Radu a înmânat Bursele “Regele Ferdinand” I și “Regina Maria” pentru anul universitar 2016-2017, la Universitatea Academiei de Științe a Republicii Moldova. Bursele sunt anuale și au fost fondate în anul 2015 de Principesa Moștenitoare Margareta și de Principele Radu. La solemnitate au fost prezenți ministrul Educației, doamna Corina Fusu, președintele Comisiei Parlamentare pentru Educație, dl Vladimir Hotineanu, și ambasadorul României la Chișinău, Excelența Sa dl Daniel Ioniță.

La amiază, Principesa Moștenitoare Margareta a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice a Moldovei. Altețele Lor Regale au luat parte la ședința festivă a Senatului, alături de rectorul ASE, de profesori și de studenți. A fost prezent ministrul adjunct al Educației și ambasadorul României în Republica Moldova.

Seara, Palatul Republicii a găzduit festivitatea de omagiere a Casei Regale a României la împlinirea a 150 de ani de la fondare. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Andrian Candu, a întâmpinat pe Custodele Coroanei române și pe Principele Radu. Au onorat cu prezența Președintele Republicii Moldova, Excelența Sa dl Nicolae Timofti, Președintele Curții Constituționale, dl Alexandru Tănase, membri ai Guvernului, membri ai Parlamentului, membri ai Corpului Diplomatic acreditat în Republica Moldova și reprezentanți ai societății civile.

Prima parte a serii a cuprins un emoționant spectacol de gală în care au evoluat remarcabil Orchestra Prezidențială, Orchestra Simfonică a Moldovei, Capela Corală “Doina” și Corul de copii “Vocile Moldovei”. Au urcat pe scenă maestrul Eugen Doga, eminenți muzicieni și foarte tinere talente. Și-au dat concursul artiști dramatici, precum și muzicieni și balerini din tânăra generație. Au fost interpretate lucrări muzicale de George Enescu, Grigoraș Dinicu, Pablo Sarasate și Eugen Doga. Au fost rostite versuri de Mihai Eminescu, de Vasile Alecsandri și de Grigore Vieru. Spectacolul a evocat momente importante din istoria modernă și contemporană a românilor și s-a încheiat cu Poema Română de George Enescu.

La dorința Președintelul Parlamentului și a Familiei Regale, spectacolul a adunat fonduri pentru reparația sălii de festivități a Liceului de Muzică “Ciprian Porumbescu”.

A doua parte a serii a cuprins o recepție oficială, în care Familia Regală s-a întâlnit cu autoritățile Republicii Moldova și cu personalitățile prezente la festivitate. Cu această ocazie, Custodele Coroanei a oferit Parlamentului Republicii Moldova un tablou istoric, reprezentând pe Regele Ferdinand I în timpul Primului Război Mondial. Tabloul a fost realizat la București de pictorul Valentin Tănase.

Sărbătoarea de la Chișinău a încheiat anul jubiliar 2016, în care s-au aniversat 150 de ani de la fondarea Casei Regale și de la punerea bazelor Statului român modern, prin promulgarea Constituției din 1866.

Anul regal 2016 a început la București, a continuat la Castelul Peleș pe 10 mai, a cuprins evenimente și sărbătoriri în multe orașe ale țării, precum și în Madrid, Londra, Düsseldorf și la Domeniul Regal Balcic.