Vizită regală în Republica Franceză, 15 aprilie 2019

18 apr. 2019

Luni, 15 aprilie 2019, a început vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și a Alteței Sale Regale Principele Radu în Republica Franceză.

Este a patra vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2019, după vizita Principelui Radu la Istanbul (februarie), vizita Principesei Maria la Bruxelles (februarie) și vizita Principelui Radu în Azerbaidjan (martie).

Totodată, este a șaptea vizită efectuată de Familia Regală în țări din Uniunea Europeană, cu ocazia exercitării, de către România, pentru prima oară, a președinției Consiliului UE. În mai 2018, Majestatea Sa Custodele Coroanei a vizitat Spania, în septembrie 2018, Principesa Maria a vizitat Germania și Principele Radu a vizitat Portugalia, apoi Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat în luna octombrie 2018 Franța, în luna noiembrie 2018 Croația, iar în luna decembrie 2018 Marea Britanie.

La ora 12, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost oaspeții Palatului Diplomației Republicii Franceze din Quai d’Orsay. Palatul din Quai d’Orsay este, fără întrerupere, sediul Ministerului de Externe francez din anul 1855, iar construcția lui în început în anul 1844.

Din partea Ministerului Europei și al Afacerilor Externe francez, cuplul regal român a fost întâmpinat de dl Max Olivier-Gonnet.

Regina Maria a vizitat Quai d’Orsay în luna aprilie 1919, ocazie cu care a luat prânzul cu ministrul francez de Externe, Stephen Pichon.

Custodele Coroanei și Principele Radu au fost invitați să viziteze palatul, ridicat în vremea Împăratului Napoleon al III-lea, care a găzduit în anii 1855-1856, la inițiativa suveranului francez, reuniuni pe tema sprijinirii Unirii Principatelor Române. După Primul Război Mondial, Quai d’Orsay a fost locul unde au fost organizate reuniunile politice ale Tratatului de la Versailles (1919) și ale Tratatului de la Trianon (1920). Cuplul regal român a vizitat sălile unde a fost primită Regina Maria, în aprilie 1919.

La ora 15, Majestatea Sa și Principele Consort au fost oaspeții Președinției Republicii Franceze, la Palatul Elysée, un loc cu o importanță aparte în vizita Reginei Maria la Paris, acum un secol. Oaspeții regali români au fost întâmpinați de domnul Philippe Etienne, Consilierul Diplomatic al Președintelui Republicii Franceze.

Majestatea Sa și Consilierul Diplomatic francez au discutat o serie de subiecte de importanță pentru Republica Franceză, pentru România și pentru Uniunea Europeană, în acest an : proiectul prezidențial francez referitor la viitorul Uniunii Europene, reformele din societatea franceză, proiectele de dezvoltare a României în actualul context european, relația România-Franța în domeniul economic și educațional, aportul României la adâncirea relației Uniunii Europene cu țările din vecinătatea europeană.

Regina Maria a vizitat Palatul Elysée de două ori în timpul șederii sale în Franța. Sâmbătă, 8 martie 1919, Regina Maria s-a întâlnit cu Președintele Republicii, Raymond Poincaré, în prezența Mareșalului Foch și a ministrului de Externe Stephane Pichon. Regina a fost primită cu onoruri militare. Ulterior întâlnirii, Regina Maria a luat prânzul cu Președintele Republicii și cu doamna Poincaré. Marți, 11 martie 1919, Regina Maria s-a reîntors la Palatul Elysée, pentru o întâlnire privată cu Președintele Franței.

La vizita Majestății Sale Margareta de la Palatul Elysée a luat parte ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, Excelența Sa domnul Luca Niculescu, precum și reprezentanți ai Departamentului Diplomatic al Președinției Republicii și ai Casei Majestății Sale Custodele Coroanei.

În cursul dimineții de marți, 16 aprilie, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost oaspeții Palatului Luvru, unde s-au întâlnit cu domnul Jean-Luc Martinez, președintele Muzeului Luvru, precum și cu domnul Pierre Buhler, președintele Institutului Francez. A fost prezent la eveniment ambasadorul României în Franța, ES domnul Luca Niculescu, ambasadorul României la UNESCO, ES domnul Adrian Cioroianu, ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, reprezentanți ai Guvernelor României și Franței, precum și un numeros public.

Alături de oficialitățile franceze, Majestatea Sa și Principele Radu au luat parte la inaugurarea expoziției „Broderii de tradiție bizantină din România în secolele XV-XVII”. Expoziția, deopotrivă valoroasă și rară, a trezit admirație și interes în rândul specialiștilor și publicului.

Cu această ocazie, la Palatul Luvru a avut loc ceremonia de încheiere a Sezonului Cultural România-Franța, care, după patru luni bogate în evenimente culturale, se mută de la Paris la București. Majestatea Sa a fost așadar, prezentă, la celebrarea ultimei zile a sezonului. Începând cu ziua de joi, 18 aprilie, Bucureștiul găzduiește partea a doua a evenimentului care reunește culturile celor două țări.

După-amiază, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost primiți la Palatul Luxembourg, sediul istoric al Senatului Republicii Franceze. Majestatea Sa a fost întâmpinată cu Garda de Onoare de către domnul Philippe Dallier, prim-vicepreședintele Senatului francez.

Prim-vicepreședintele Senatului Republicii și Custodele Coroanei au avut un amplu dialog pe teme legate de Uniunea Europeană, precum și dimensiunea economică, educațională, culturală și diplomatică a relațiilor bilaterale dintre Republica Franceză și România. Cei doi au discutat despre felul în care instituțiile statului român au fost create pe baze moderne și consolidate, cu sprijinul neîntrerupt al Franței, începând cu anul 1856. Majestatea Sa a subliniat faptul că Instituția Coroanei Române a fost fidelă relației cu Franța, la fiecare generație a Familiei Regale.

A doua zi a vizitei s-a încheiat cu dineul oferit de Ambasada României la Paris în onoarea Majestății Sale Margareta. Cu o sută de ani în urmă, dineul oferit Reginei Maria de ambasadorul român Victor Antonescu a avut loc în seara de 9 martie 1919, la reședința de atunci a României. Dineul oferit Majestății Sale Margareta de ambasadorul român Luca Niculescu a avut loc la Palatul Béhague, Reședința României de la Paris, în seara de marți, 16 aprilie 2019.

Printre invitații la dineu s-au aflat doamna Hélène Carrère d’Encausse, Secretar Perpetuu al Academiei Franceze, ambasadorul României la UNESCO, ES dl Adrian Cioroianu și domnul Henri Paul, fost ambasador al Franței la București.

În a treia zi a vizitei în Franța, miercuri, 17 aprilie 2019, Majestatea Sa a fost oaspetele Crucii Roșii Franceze, unde s-a întâlnit cu președintele organizației naționale, domnul Jean-Jacques Eledjam, alături de care s-au aflat membri ai conducerii organizației.

Societatea Națională de Cruce Roșie a Franței numără 100 000 de membri, voluntari, angajați și lideri aleși. Activitatea organizației se desfășoară în domenii diverse, precum educație, medicină, formație profesională și intervenții în caz de dezastre.

A fost prima întâlnire între Majestatea Sa și conducerea Crucii Roșii a Franței, una dintre cele mai puternice organizații de Cruce Roșie din lume. Au fost discutate domeniile în care s-ar putea aprofunda relația dintre cele două organizații naționale și s-a decis continuarea dialogului prin deplasarea la București a unuia dintre liderii organizației-gazdă.

În anul 1919, la Paris, Regina Maria a vizitat în ziua de 8 martie Reprezentanța Crucii Roșii Române.

Joi, 18 aprilie 2019, Principele Radu a vizitat Comitetul Național Paralimpic al Franței, unde s-a întâlnit cu președinta comitetului național, doamna Marie-Amélie Le Fur, alături de care s-au aflat trei membri ai comitetului director al organizației.

Discuția avută de Alteța Sa Regală cu reprezentanții comitetului francez s-a purtat pe tema proiectelor celor două organizații naționale și pe parteneriatul comitetelor naționale paralimpice cu federații sportive, instituții ale Statului și cu alte organizații cu profil social din Franța și din România.

În cursul după-amiezii de joi, 18 aprilie 2019, Custodele Coroanei și Principele Radu au fost oaspeții Academiei Franceze. A fost ultima parte a vizitei regale în Franța, desfășurată în zilele de 15-18 aprilie 2019.

La Palatul Institutului Franței, cuplul regal român a fost întâmpinat de doamna Hélène Carrère d’Encausse, Secretar perpetuu al Academiei Franceze, de domnul Gabriel de Broglie, Cancelarul Institutului Franței (2006-2017), și de domnul Yves Pouliquen, membru al Academiei.

Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizitat palatul și biblioteca Institutului Franței, precum și sălile de reuniune ale celor cinci academii care compun institutul.

Apoi, Secretarul perpetuu al Academiei Franceze a conferit Majestății Sale Margareta Medalia Academiei Franceze.

După primirea distincției, Majestatea Sa a ținut un discurs, în care a evocat relațiile Franței cu România din perspectiva Coroanei Române, precum și momentul actual, când țara noastră exercită președinția Consiliului Uniunii Europene.

A urmat o recepție oferită în onoarea cuplului regal român, la care au participat membrii Academiei Franceze, precum și reprezentanți ai Institutului Franței, ai Ambasadei României și ai Casei Majestății Sale.

Vizita Reginei Maria la Institutul Franței a avut loc în ziua de 8 martie 1919. Cu acea ocazie, Academia de Arte Frumoase a organizat o ședință solemnă, iar apoi un concert în onoarea Reginei.