Vizita regală în Iordania, mai 2014
În cadrul vizitei de patru zile în Regatul Hașemit al Iordaniei, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au luat parte, miercuri, 28 mai 2014, la deschiderea oficială a celui de-al V-lea Congres de Medicină și Farmacie România-Iordania, care s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Muna al Hussein, mama Suveranului Hașemit.
La Congres, au mai luat parte domnul Ali Hiasat, ministrul iordanian al Sănătății, domnul doctor Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, Excelența Sa domnul Bogdan Filip, ambasadorul României la Amman, precum și numeroși profesori și medici din România.
În cursul aceleiași zile, Altețele Lor Regale s-au recules la mormântul Regelui Hussein. Aflat în Cimitirul Regal din Amman, monumentul a fost ridicat în memoria marelui rege hașemit, care odihnește alături de tatăl și mama sa, Regele Talal și Regina Zein, precum și alături de bunicul său, Regele Abdullah I, întemeietorul Regatului Hașemit al Iordaniei.
De asemenea, pe parcursul șederii în Iordania, Altețele Lor Regale au vizitat Marea Moartă și s-au întâlnit cu reprezentanți ai societății civile și cu membri ai Familiei Regale Hașemite.
În timpul vizitei Principesei Moștenitoare și a Principelui Radu la Amman, trei evenimente importante au avut loc în Iordania.
Duminică, 25 mai, Regatul Hașemit a sărbătorit Ziua Națională, ziua independenței. Cu o zi înainte, pe data de 24 mai, a început vizita, în Regatul Hașemit, a Sanctității Sale Papa Francisc, venit să se roage pentru pace și bună înțelegere la Locurile Sfinte.
În ziua de 26 mai, în Iordania, a început vizita capilor Bisericii Ortodoxe din Rusia, Georgia, Bulgaria, România, Serbia și Finlanda, veniți pe Valea Iordanului spre a ridica rugăciuni comune pentru pace.