Vizita oficiala in Suedia, noiembrie 2002
În zilele de 3-5 noiembrie 2002, Majestatea Sa Regele Mihai I a efectuat o vizită în Regatul Suediei, pentru susținerea aderării României la Uniunea Europeană. La vizită au luat parte Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
Cu ocazia vizitei la Stockholm, Majestatea Sa Regele Mihai, ASR Principesa Moștenitoare Margareta și ASR Principele Radu au fost invitați la Palatul Drottningholm la un dineu de către Majestatea Sa Regele Carl XVI Gustaf, însoțit de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Victoria și Principesa Lilian.
Principesa Moștenitoare a vizitat fundatia „World Childhood Foundation”, o organizatie non-guvernamentala patronata de MS Regina Silvia a Suediei). Principesa Margareta a facut un schimb de opinii legat de directiile de interes ale celor doua fundatii, „World Chilhood Foundation” si „Fundatia Principesa Margareta a Romaniei” si a discutat despre posibiltatea unor proiecte comune in domeniul protectiei copilului.
Regele Mihai s-a intalnit la Palatul Parlamentului suedez cu dna Helena Höji, adjunct al Presedintelui Parlamentului. A luat parte AS Principele Radu.
În aceeași zi, Regele Mihai s-a intalnit cu dna Inger Segelström, presedinta Comitetului pentru Afaceri Europene a Parlamentului si cu alti parlamentari, membri ai comitetului. In ambele intalniri, gazdele au manifestat sprijinul pentru extinderea Uniunii Europene si pentru cauza Romaniei. Ei au intrebat pe Majestatea Sa si pe Alteta Sa in legatura cu stadiul reformelor romanesti in vederea aderarii. Atat Regele cat si Principele si ambasadorul Romaniei au subliniat deschiderea romaneasca spre o intensificare masiva a relatiilor economice bilaterale si necesitatea de a primi pana la sfarsitul anului un calendar limpede al accesului in Uniunea Europeana in anul 2007.
La Ministerul Afacerilor Externe al Suediei, un dejun oficial oferit de dl Hans Magnusson, director general in MAE suedez, seful Departamentului pentru Europa Centrala si de Est. Au luat parte oficiali ai ministerului si adjunctul Protocolului Palatului Regal. Discutiile au continuat in directia angajamentului romanesc pentru integrare europeana si euro-atlantica. A fost subliniat suportul oferit de guvernul suedez Romaniei si extinderii Uniunii Europene. A fost mentionata prezenta masiva a evenimentelor culturale romanesti in Suedia in acest an, 53 la numar pana la momentul actual.
Familia Regala s-a intalnit cu reprezentanti ai Institutului Suedez de Afaceri Internationale si cu reprezentanti ai Institutului Suedez de Istorie Contemporana. Majestatea Sa a facut o introducere despre situatia actuala a reformelor in Romania si determinarea tarii noastre de a juca un rol distinct in familia europeana si euro-atlantica. Alteta Sa Principele a continuat subliniind relatiile diplomatice de peste doua secole cu Suedia, precum si aprecierea pe care o acorda opinia publica romaneasca si societatea civila modelului democratic suedez. ASR Principesa Margareta a vorbit despre activitatea umanitara indreptata inspre imbunatatirea situatiei copiilor si a batranilor din Romania, precum si despre proiectele educationale si culturale ale „Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei”.
Principele Radu a vizitat Colegiul National de Aparare, unde a fost primit de dl Hendrik Landerholm, directorul Colegiului si de colonelul Mikael Mineur, seful sectiei de relatii internationale. Au fost purtate discutii despre Forta Europeana de Reactie Rapida si despre Politica Europeana Comuna de Securitate si Aparare.
La Ambasada Romaniei, a avut loc o receptie in onoarea Majestatii Sale Regelui Mihai I, in cursul careia Familia Regala s-a intalnit cu ambasadori si atasati militari ai tarilor NATO, ambasadori ai tarilor Uniunii Europene, precum si ai tarilor candidate la structurile europene si euro-atlantice.