Vizită la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, decembrie 2019

10 dec. 2019

Luni, 9 decembrie 2019, Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară. CERN este una dintre instituție fundamentale ale continentului, inițiată după Al Doilea Război Mondial, mai întâi printr-o rezoluție la Întâlnirea Interguvernamentală UNESCO de la Paris, în decembrie 1951, iar apoi, două luni mai târziu, prin crearea primului consiliu provizoriu, consfințit de semnătura a 11 state membre. CERN a fost fondată în anul 1954 și numără actualmente 23 de state membre, printre care și România. CERN are calitatea de Observator al Organizației Națiunilor Unite.

La CERN, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au fost întâmpinați de dr. Charlotte Warakaulle, director pentru relații internaționale, dr. Pippa Wells, director pentru relația cu statele membre, dr. Manuela Cirilli, șeful secției aplicații medicale, și domnul Ioan Kozsar, Departamentul raze. Au fost prezenți ES dl ambasador Adrian Cosmin Vieriță, doamna Codrina Vieriță și secretarul general al Casei Majestății Sale, dna Constanța Iorga. După o prezentare a activității CERN, cuplul regal a fost invitat să viziteze laboratoare de cercetare din diferite etape de lucru ale organizației, începând cu „Sincrociclotronul” realizat în anul 1957 până la Proiectul cu raze ionice radioactive ISOLDE din zilele noastre.

Conducerea CERN a invitat pe Majestatea Sa și pe Principele Radu la prânz, alături de întreaga delegație română. În încheierea vizitei, Custodele Coroanei a semnat în cartea de onoare, s-a întâlnit cu comunitatea românească de la CERN și cu un grup de vizitatori români ai centrului.

 

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

 

{gallery(1378)}