Vizita la Centrul Hercules din Costesti a Principesei Margareta si a doamnei Elizabeth Gitenstein

27 nov. 2009

Vineri 27 noiembrie, ASR Principesa Margareta a Romaniei si doamna Elizabeth (Libby) Gitenstein, sotia Ambasadorului Statelor Unite la Bucuresti au vizitat Centrul Intergenerational Hercules din Costesti, centru de zi infiintat de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei si Asociatia Hercules in 2006.

Principesa Margareta si doamna Gitenstein au fost primite la Costesti de catre directorul Asociatiei Hercules, doamna Petruta Stanescu, de Primarul orasului, domnul Ion Baicea, de doamna Florica Barbu directoarea liceului din Costesti si de mai mult de 150 persoane, beneficiari, voluntari sau persoane din comunitate.

Oaspetii au vizitat Centrul Hercules si sala de evenimente construita recent in vecinatatea centrului. Copii si varstnicii, coordonati de voluntarii centrului au organizat ateliere de olarit, pictura sau tricotaj si au pregatit pentru oaspeti  un program artistic de dansuri populare romanesti si cantece in limbile romana si engleza. Pentru ca in Statele Unite, cu o zi inainte s-a sarbatorit Ziua Recunostintei, copiii si voluntarii au pregatit in cinstea doamnei Gitensein o sceneta speciala, in limba engleza.

Centrul Intergenerational Hercules, singurul centru de zi din judetul Artes a devenit in 3 ani de existenta un punct de referinta pentru intreaga comunitate din Costesti. 55 de copii din familii dezavantajate isi fac temele, servesc masa de pranz, primesc lectii suplimentare la materiile la care intampina probleme, participa la activitati sportive si recreative la Centrul Hercules. De asemenea, 20 de varstnici din comunitate petrec o zi pe saptamana la Clubul Seniorilor, primesc ajutor material din partea centrului si participa la diferite activitati educative si recreative impreuna cu cei mici. 10 profesori si circa 15 tineri din comunitate sunt voluntari la centrul Hercules si supravegheaza zilnic activitatea copiilor si a seniorilor.

{gallery(53)}