Vizita in Senegal, decembrie 2007
Vizita in Republica Senegal
Dakar, Saint-Louis, Thies, Insula Goree
In perioada 9-13 decembrie 2007, Alteta Sa Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, Reprezentant Special al Guvernului Romaniei, a efectuat o vizita in Republica Senegal. Principele Radu a vizitat capitala Dakar, orasele Saint-Louis si Thies, precum si insula Goree, cunoscuta si sub denumirea de „Insula Sclavilor”.
La Palatul Prezidential din Dakar, Principele Radu s-a intalnit cu doamna Viviane Wade, Prima Doamna a Republicii Senegal. In cadrul intalnirii, Principele Radu a propus organizarea unei „Saptamani Senegaleze” in Romania, intr-una dintre provinciile istorice romanesti. Delegatia ar urma sa fie formata din 50-100 de oameni de afaceri, precum si reprezentanti ai autoritatilor locale si centrale si ai societatatii civile. Acest eveniment ar conduce la o mai buna cunoastere a lumii senegaleze in Europa centrala si de sud-est si ar fi o oportunitate excelenta pentru realizarea unor proiecte comune de investitii. Doamna Wade s-a aratat incantata de aceasta idee si si-a afirmat intregul suport pentru punerea in practica a acestui proiect.
Tot la Dakar, Principele Radu s-a intalnit cu Ministrul Fortelor Armate din Senegal, domnul Becaye Diop. Principele Radu, colonel in Armata Romana, i-a prezentat ministrului senegalez situatia actuala a sistemului de invatamant militar din Romania si a insistat pe intarirea colaborarii la acest nivel, in special prin marirea numarului de tineri ofiteri senegalezi trimisi pentru a studia in institutiile de invatamant militar romanesc.
La sediul Ministerului Culturii, Reprezentantul Special al Guvernului Romaniei s-a intalnit cu Ministrul Mame Birame Diouf. In cadrul intalnirii au fost discutate proiectele culturale comune dintre cele doua tari si s-a insistat pe cresterea colaborarii dintre cele doua tari membre ale Francofoniei.
La intalnirea cu domnul Diane Sinyate, Ministrul pentru invatamantul tehnic, s-a discutat in principal despre posibilitatea schimburilor culturale si educationale ale Senegalului cu tari europene. Principele Radu s-a aratat interesat de o prezenta a unui numar de 5-10 tineri elevi senegalezi, care sa studieze pentru cateva luni intr-un liceu din Romania, fapt care ar fi benefic atat pentru formarea lor profesionala cat si pentru cresterea schimburilor culturale dintre cele doua tari.
Schimburile culturale si educationale dintre cele doua tari au fost principalele teme de discutie si in intalnirea cu doamna Fatou Gaye Sarr, Ministrul delegat pentru dezvoltare rurala. Doamna Sarr, fosta studenta in cadrul sistemului de invatamant romanesc si buna vorbitoare a limbii romane, s-a aratat extrem de impresionata de vizita Principelui Radu si a insistat pentru gasirea celor mai bune solutii pentru cresterea numarului de studenti senegalezi in Romania.
Despre organizarea vizitei senegaleze in Romania s-a discutat si in cadrul intalnirii Altetei Sale cu Guvernatorul Provinciei Dakar, domnul Amadou Sy. In opinia Guvernatorului, punerea in comun a culturii traditionale senegaleze si a traditiilor romanesti dintr-una dintre provinciile istorice va constitui un simbol important pentru lumea africana si pentru Romania.
Tot in orasul Dakar, Principele Radu a avut o intalnire cu conducerea Patronatului senegalez. Domnii Amadou Ndiaye, Papa Nalla Fall si Aime Sene, vice-presedintii acestei organizatii, s-au aratat deosebit de interesati in colaborarea cu Patronatul din Romania si in cresterea numarului de investitori romani in Senegal.
In cadrul intalnirii cu doamna Fatime Gueye, Reprezentantul Special pentru Francofonie al Presedintelui Republicii Senegal, Principele Radu si-a aratat disponibilitatea de a sprijini proiectele Francofoniei atat in Romania cat si prin participarea la proiectele acestei organizatii.
Principele Radu, colonel in Armata Romana, s-a intalnit cu loctiitorul Sefului Statului Major al Armatei Senegaleze, generalul de divizie Abdel Kader Gueye. Principele Radu si Generalul Gueye au facut cate o scurta prezentare a situatiei Armatei romane, respectiv senegaleze.
In orasul Saint-Louis, Principele Radu s-a intalnit cu Guvernatorul Provinciei, domnul Mohamadou Moustapha Ndiao. Alteta Sa a prezentat proiectul „Saptamanii senegaleze” in Romania, extinzand astfel invitatia si catre comunitatea din Saint-Louis.
Tot in orasul Saint-Louis, Principele Radu a vizitat Universitatea Gaston Berger unde, in fata a peste 100 de studenti si profesori, a sustinut conferinta cu titlul „La Roumanie, mon pays”. Tot aici, Principele Radu s-a intalnit cu Rectorul universitatii, domnul Mary Teuw Niane si a vizitat campusul.
De asemenea, Reprezentantul Special al Guvernului Romaniei a vizitat Liceul Militar din Saint-Louis, o prestigioasa institutie de invatamant militar.
In orasul Thies, Principele Radu a vizitat Scoala Nationala de Ofiteri Activi, cea mai importanta institutie de invatamant militar din Senegal. Principele Radu, colonel in Armata Romana, a fost primit cu onoruri militare de catre Garda de Onoare a Scolii de Ofiteri Activi din Thies. Insotit de Comandantul Scolii, colonelul Mamadau Samb, Principele Radu a vizitat laboratoarele si campusul si a semnat in „Cartea de Aur” a scolii.
Tot in orasul Thies, Principele Radu a vizitat Fabrica de carpete si Catedrala Catolica.
In cadrul vizitei in Senegal, Principele Radu a vizitat si insula Goree, cunoscuta si sub numele de „Insula Sclavilor”. Reprezentantul Special al Guvernului Romaniei s-a intalnit cu primarul comunitatii, domnul Augustin Senghor si a vizitat „Casa Sclavilor”, precum si alte zone ale insulei, care pastreaza vie amintirea acestor momente dureroase din istoria Senegalului.
La Receptia Oficiala, organizata de Ambasada Romaniei in cinstea vizitei Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei au participat peste 200 de invitati. Evenimentul s-a desfasurat in prezenta ambasadorului Romaniei in Senegal, ES doamna Simona Corlan-Ioan, precum si a personalului diplomatic din cadrul institutiei ambasadei. Printre invitati s-au regasit ministri ai guvernului senegalez, Guvernatorul provinciei Dakar si ambasadorii unor tari precum Portugalia, Germania, Belgia, Luxemburg, Olanda, Austria, Suedia, Marea Britanie, Polonia, Elvetia, Rusia, Israel, Egipt, Mauritania, Coasta de Fildes, Capul Verde, Ghana, Mali, Guineea, Tunisia si Coreea. De asemenea, la eveniment au participat Ambasadorul Delegatiei UE in Senegal, Seful Delegatiei Valonie-Brussels, Reprezentantul Special pentru Francofonie al Presedintelui Republicii Senegal, seful patronatului senegalez, vice-presedintele Camerei de Comert, vicepresedinte Ordinului arhitectilor, precum si numerosi oameni de afaceri.