Visătorul de visuri

08 nov. 2019

Autor: Maria, regina României

Editura: Humanitas, Anul: 2019

Ilustrații de Sidonia Călin

Traducere și note de Anca Bărbulescu

Publicată pentru prima oară în 1915, Visătorul de visuri este probabil cea mai cunoscută și mai iubită dintre scrierile beletristice ale Reginei Maria.

Cartea spune povestea sfâșietor de frumoasă a lui Eric Gundian, pictorul cu plete aurii găzduit la castelul regelui Wanda, dintr-un ţinut îndepărtat. Noapte de noapte, tânărului îi apare în vis o făptură cu ochi luminoși, care îi înrobește sufletul și-i fură liniștea fără de care nu poate picta.

Fermecat de fata fără nume și dornic să-și încheie capodopera rămasă neterminată pe peretele castelului, Eric pornește prin lume în căutarea ei. Călătoria, plină de aventuri, îi este presărată cu probe de curaj și credinţă și îi prilejuiește întâlniri miraculoase cu oameni care îi oferă adevărate lecţii de viaţă.