Tradiție și ospitalitate
La Palatul Elisabeta, invitații Majestății Sale Custodele Coroanei și ai ASR Principelui Radu au fost Grupul Alexandrion și partenerii lui din diverse domenii economice, pentru a sărbători continuitatea de 130 de ani a vinului spumant românesc Rhein Azuga.
Pivnițele Rhein Azuga au produs primul spumant românesc, după metoda champenoise, în anul 1892, în timpul domniei Regelui Carol I. De-a lungul domniei sale, Regele Carol I a fondat două entități care au rămas, de atunci încoace, etalonul calității, tradiției și excelenței în industrie, agricultură, servicii și meșteșuguri: Domeniul Coroanei și Furnizorii Regali.
Parcursul istoric al produselor Rhein Azuga a fost evocat de dl Nawaf Salameh, președintele și fondatorul Grupului Alexandrion. În anul centenarului nașterii Regelui Mihai I, în preajma centenarului Marii Uniri (15 octombrie 2022) și în preajma împlinirii a 130 de la crearea vinului spumant Rhein Extra (servit la dineurile regale, inclusiv la Încoronarea de la Alba Iulia), produsele Rhein au fost lansate într-o nouă gamă de produse.
Produsele Rhein Extra au adus producătorilor lor (mai întâi Halewood România, apoi Alexandrion Group) calitatea de Furnizor Regal, încă din anul 2006.