Serile Palatului Elisabeta

23 ian. 2008

Serile Palatului Elisabeta, organizate sub egida Casei Regale a Romaniei la initiativa Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, s-au dovedit, in decursul celor aproape 7 ani de la initierea acestui proiect, un instrument extrem de eficient pentru mai buna cunoastere a comunitatilor romanesti, a promovarii valorilor nationale, a recunoasterii meritelor si a reprezentarii Romaniei peste hotare. In acest fel au fost incurajate comunitatile si valorile romanesti sa se afirme, atat in mediul din care provin, cat si la nivel national si chiar peste hotare. Serile Palatului Elisabeta prilejuiesc intalniri intre reprezentantii comunitatilor romanesti si cei ai misiunilor diplomatice straine la Bucuresti. Nu de putine ori, la aceste evenimente au participat oameni de afaceri straini, interesati sa investeasca in Romania. S-au creat astfel punti de legatura si s-au realizat proiecte care nu ar fi fost posibile in lipsa unui liant si a unei garantii de excelenta, oferite cu generozitate de Familia Regala a Romaniei prin intermediul proiectului Serile Palatului Elisabeta.

Proiectul Serile Palatului Elisabeta a inceput in anul 2002 din nevoia evidenta de a promova interesele Romaniei si mai ales a comunitatilor si valorilor ei, intr-un moment in care Romania nu era cunoscuta peste hotare prin valentele sale pozitive, ci, mai ales, prin elementele care nu ne-au facut cinste in decursul timpului. Initiativa Altetelor Lor Regale s-a dovedit a fi un real succes, atat comunitatile si personalitatile din Romania, cat si cele de peste hotare raspunzand neintarziat la propunerile venite din partea Palatului Elisabeta. S-a creat astfel, in decursul celor aproape 7 ani de la initierea proiectului, o adevarata marca de traditie in organizarea evenimentelor cu participare nationala si internationala. Din 2002 si pana in prezent, in prezenta membrilor Familiei Regale a Romaniei, s-au organizat 72 de seri tematice in cadrul proiectului Serile Palatului Elisabeta.

Serile Palatului Elisabeta, din anul 2002 pana in prezent

Initiate in anul 2002, Serile Palatului Elisabeta sunt o initiativa a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, pentru incurajarea si evindentierea unor institutii, organizatii, comunitati, domenii sau personalitati care contribuie in mod eminent la dezvoltarea romaneasca. Incepand din anul 2005, Serile Palatului Elisabeta au inclus Serile Regionale, o initiativa a Biroului Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei, pentru aducerea in prim-planul vietii capitalei diversele comunitati ale judetelor tarii.

2002

1) Vineri, 18 octombrie 2002, Seara investitorilor italieni in agricultura. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un grup de investitori in agricultura si oameni de afaceri italieni, care au sau sunt in curs de a avea investitii in agricultura din Romania. Grupul a fost condus de dl.Mario Mora si a avut in componenta pe domnii Antonio Bonora, Enrico Rizzardelli, Mauro Bozzetti, Giuseppe Fornari, Ermanno Moratti, Claudio Fasani, Guido Rovesta.

2) Joi, 14 noiembrie 2002, Seara NATO. In organizarea Biroului Reprezentantului Special al Guvernului, a avut loc, in cadrul Serilor Palatului Elisabeta, o receptie la incheierea calatoriilor NATO 2002 ale Regelui Mihai. Au participat ambasadorii Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Rusiei, Frantei, Italiei, Germaniei, Portugaliei, Macedoniei, Bulgariei, Uniunii Europene (ambasadorul Comisiei Europene), Turciei etc. Majestatea Sa Regele Mihai a rostit o alocutiune, urmata de o luare de cuvant a Reprezentantului Special, care a trecut in revista calatoriile si a evidentiat dorinta Romaniei de a deveni membru al familiei natiunilor europene si euroatlantice, eforturile tarii noastre de a impartasi valorile democratice occidentale si speranta noastra ca parteneriatul privilegiat dintre NATO si Rusia si Ucraina sa duca la o Europa fericita, unita si prospera.

3) Vineri, 22 noiembrie 2002, Seara Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au prezidat, la Palatul Elisabeta, un cocktail organizat pentru Fundatia Principesa Margareta a Romaniei, in prezenta personalului fundatiei, a Consiliului Director si a unor finantatori.

4) Vineri, 20 decembrie 2002, Seara Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Majestatea Sa Regele Mihai si Familia Regala au primit la Palatul Elisabeta copiii de la Centrul de Plasament nr. 7 din Bucuresti, beneficiari ai programelor Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei.

2003

5) Joi, 9 ianuarie 2003, Seara investitorilor norvegieni. Reprezentantul Special a primit la Palatul Elisabeta un grup de 15 investitori din Norvegia. S-a discutat posibilitatea de a investi in Romania, cadrul legislativ si economic, modul in care Reprezentantul Special sau Casa Regala ar putea ajuta pentru o mai buna conexiune cu factorii determinanti implementarii in Romania a unor noi investitii si afaceri.

6) Duminica, 12 ianuarie 2003, Seara investitorilor olandezi. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un grup de 27 de oameni de afaceri si investitori olandezi. Oaspetii reprezentau marile orase olandeze (Amsterdam, Rotterdam si Haga) si se aflau intr-o scurta vizita privata de documentare in Romania. Printre invitati s-au numarat reprezentanti ai lanturilor hoteliere Accor, Mercure si Sofitel.

7) Miercuri, 26 februarie 2003, Seara Uniunii Europene. In prezenta Familiei Regale, a avut loc la Palatul Elisabeta o receptie oferita reprezentantilor societatii civile si ai institutiilor internationale implicate in procesul de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana. Au luat parte reprezentanti ai Presedintiei, Parlamentului, Guvernului Romaniei, jurnalisti si membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucuresti.

8) Joi, 17 aprilie 2003, Seara societatii civile. In prezenta MMLL Regele Mihai si Regina Ana, precum si a ASR Principesa Margareta, Reprezentantul Special a gazduit la Palatul Elisabeta o seara dedicata societatii civile, organizatiilor internationale, mass-media si tuturor celor implicati in procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.

9) Duminica, 1 iunie 2003, Ziua copilului. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de 45 de copii, alaturi de Gheorghe Hagi, Falemi Nana Ngassam, Mircea Radu, Stefan Banica Jr, Teo Trandafir, Paula Seling, Andreea Raducanu, Cornel Nistorescu, Adrian Pintea, Adrian Titieni, Dana Bartzer si Dan Creimerman.

10) Luni, 27 octombrie 2003, Seara Centrului George C. Marshall. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, precum si a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, a avut loc o noua Seara a Palatului Elisabeta la care au fost invitate personalitati ale Centrului George C. Marshall din Germania, precum si reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale si ai Asociatiei George C. Marshall Romania.

11) Miercuri, 5 noiembrie 2003, Seara Furnizorilor Casei Regale. La Palatul Elisabeta a avut loc prima receptie cu ocazia conferirii calitatii de Furnizor al Casei Majestatii Sale Regelui Mihai I. Societatea comerciala care a primit, pentru prima oara, dupa jumatate de secol, calitatea de Furnizor al casei Regale a fost companiei Murfatlar Romania.

2004

12) Luni, 26 ianuarie 2004, Seara Societatii Civile. Majestatile Lor Regele Mihai I si Regina Ana, impreuna cu Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta o receptie dedicata personalitatilor din societatea civila romaneasca, aflate alaturi de Casa Regala inca din primele clipe ale anului 1990.

13) Luni, 23 februarie 2004, Seara liceenilor ploiesteni. La Palatul Elisabeta au fost primiti 82 de elevi ai Colegiilor Nationale I.L. Caragiale si Mihai Viteazul din Ploiesti si 40 de studenti si 28 de profesori din acelasi oras.

14) Marti, 27 aprilie 2004, Seara elevilor din Slobozia. ASR Principele Radu a primit, la Palatul Elisabeta, patruzeci de elevi si profesori de la Colegiul National Mihai Viteazul din Slobozia. In luna februarie 2004, elevii ialomiteni fusesera gazdele Altetei Sale la sediul colegiului. Elevii si profesorii din Slobozia au vizitat Palatul Elisabeta si au purtat un dialog cu Principele Radu pe teme europene si euro-atlantice, precum si despre dezvoltarea Romaniei in urmatorii douazeci de ani.

15) Miercuri, 5 mai 2004, Seara cursantilor NATO de la SNSPA. Alteta Sa Regala Principele Radu a primit, la Palatul Elisabeta, pe absolventii Cursului NATO al Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative. Cursantii au avut un dialog cu Alteta Sa Regala privitor la relatia dintre Romania si NATO si despre contributia Majestatii Sale Regelui Mihai la integrarea tarii nostre in Alianta Nord-Atlantica.

16) Miercuri, 7 iunie 2004, Seara Calatoriei Regale. In cadrul initiativei Romania, o calatorie regala, a avut loc, la Palatul Elisabeta, un concert de vioara sustinut de Remus Azoitei, urmat de o receptie in gradina Palatului, la care au participat numeroase personalitati romane si straine. Initiativa a debutat in luna iunie 2004, s-a numit Romania, o calatorie regala (I) si s-a desfasurat la Bucuresti si in Delta Dunarii.

17) Miercuri, 30 iunie 2004, Seara IATC, promotia 1984. Miercuri 30 iunie, ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta absolventii seriei 1984 ai Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica, colegi de promotie ai Principelui Radu. Au luat parte profesorii Sanda Manu, Olga Tudorache, Geta Angheluta, Adriana Popovici, Maria Dumitrache-Caraman, Stefan Velniciuc, Alexandru Lazar, Sergiu Pop, Amelia Kreutzer, absolventii anului 1984 Oana Pellea, Carmen Tanase, Carmen Ciorcila, Carmen Trocan, Marina Procopie, Mihai Verbitchi, Adrian Paduraru, Dan Badarau, Bogdan Gheorghiu. Au fost prezenti membri ai corpului tehnic al studioului Cassandra.

18) Joi, 1 iulie 2004, Intalnirea cu elevii scolii din comuna Coroana. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de elevi din satul Coroana, judetul Constanta.

19) Joi, 1 iulie 2004, Seara Institutului Regal de Management al Ospitalitatii. La Palatul Elisabeta, in prezenta ASR Principesa Margareta si a ASR Principelui Radu, a avut loc deschiderea seminarului Institutului Regal de Management al Ospitalitatii, ce a continuat in ziua de 2 iulie la Grand Plaza Hotel in Bucuresti. Au fost prezenti Rudolf Reuland, directorul general al Ecole Hoteliere de Lausanne (EHL), Ray Iunius, director al Institutului de Tehnologie si Intreprindere al EHL, Yateendra Sinh, director la Lausanne Hospitality Consulting, si Cris Micut, de la IRECSON, general-manager al Institutului Regal de Management al Ospitalitatii. Au luat parte specialisti romani din domeniul turismului, hotelier, serviciilor, precum si ziaristi de specialitate de la importantele ziare si posturi de radio si TV.

2005

20) Sambata, 26 martie 2005, Seara elevilor din Targu Jiu. ASR principele Radu a primit la Palatul Elisabeta o delegatie de elevi si profesori ai Colegiului National Tudor Vladimirescu din Targu Jiu, insotiti de un grup de elevi din Belgia.

21) Marti, 5 aprilie 2005, Seara prahoveana. In cursul serii la Palatul Elisabeta a avut loc evenimentul Seara Prahoveana sub Inaltul Patronaj al ASR Principelui Radu. Este primul eveniment din seria Serilor Regionale, initiat de Reprezentantul Special al Guvernului Romaniei.

22) Miercuri, 6 aprilie 2005, Seara exilului romanesc. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai si Regina Ana, la Palatul Elisabeta a avut loc o receptie a Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc, eveniment desfasurat sub Inaltul Patronaj al Casei Regale.

23) Joi, 12 mai 2005, Seara INFORR. Familia Regala a primit la Palatul Elisabeta pe membrii colegiului INFORR si pe reprezentanti ai asociatiei din toata tara.

24) Luni, 16 mai 2005, Seara investitorilor italieni. Organizata pe 8 ateliere de lucru, intalnirea gazduita de ASR Principele Radu a avut loc la Palatul Elisabeta. Din Italia au participat un numar de 20 de oameni de afaceri. Din Romania au participat opt delegatii din judetele tarii, interesate de domeniile economice in care investitorii italieni au facut propuneri: agricultura, turism, prelucrarea cerealelor, constructii, viticultura, infrastructura, servicii.

25) Vineri, 20 mai 2005, Seara Furnizorilor Casei Regale. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta vizita unei delegatii de la Societatea Frottierex S.A. din Bucuresti, cu ocazia inmanarii certificatului de Furnizor al Casei Regale acordat acestei societati. A fost a doua companiei romanesca distinsa cu calitatea de Furnizor al Casei Regale.

26) Joi, 9 iunie 2005, Seara Doljeana. La Palatul Elisabeta a avut loc Seara Doljeana, a doua seara regionala gazduita de Familia Regala, in prezenta Altetelor Lor Regale Principesei Margareta si a Principelui Radu, avand ca invitati liderii politici doljeni, oameni de afaceri, profesori si elevi, inalti ierarhi ai bisericii ortodoxe, ofiteri, ziaristi, personalitati ale vietii civile, ambasadori si diplomati. A fost a doua seara regionala, dupa cea dedicata judetului Prahova.

27) Joi, 16 iunie 2005, Seara Calatoriilor Regale. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si a Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta, invitatii la editia a II-a a Romaniei – o calatorie regala. Seara a cuprins un recital de muzica clasica si de jazz sustinut de Marius Mihalache, precum si o receptie la care au participat personalitati din Romania si din Europa, SUA si Asia, din domeniile politic, economic, cultural si mediatic.

28) Duminica, 11 septembrie 2005, Seara ziarului Adevarul. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au prezidat, la Palatul Elisabeta, o receptie in cinstea reprezentantilor ziarului Adevarul. Au luat parte redactorii, corpul tehnic si administrativ, precum si conducerea ziarului.

29) Marti, 20 septembrie 2005, Seara statului Minessota. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au invitat la Palatul Elisabeta un grup de personalitati din statul Minessotta, sprijinitori ai activitatii fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, carora le-a oferit un recital de muzica pregatit de corul de copii ai Scolii Nr.114 Principesa Margareta.

30) Joi, 20 octombrie 2005, Seara oamenilor de afaceri cehi. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta vizita unei delegatii a oamenilor de afaceri din Republica Ceha din mai multe domenii de activitate. Au luat parte personalitati din viata economica si mediatica bucuresteana.

31) Miercuri, 9 noiembrie 2005, Seara Bancilor Nationale europene. Majestatea Sa Regele Mihai, ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta un dineu in cinstea participantilor la conferinta internationala pe teme economice organizata de grupul Media On, la Bucuresti. La eveniment au participat guvernatorul general al Bancii Nationale a Albaniei, prim vice-guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, dl.Florin Georgescu, ambasadorii Spaniei si Albaniei, oameni de afaceri romani si straini, analisti economici, precum si reprezentanti ai grupului Media On.

32) Marti, 15 noiembrie 2005, Seara instructorilor NATO. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta echipa de instructori NATO, formata din ofiteri din Marea Britanie, Italia, Norvegia si Belgia, sub conducerea d-lui.gl.bg.Liviu Serban, seful Directiei Planificare strategica si col. Florentin Uderea, seful Biroului CIMIC din Statul Major General, in onoarea carora s-a oferit o masa oficiala.

33) Miercuri, 16 noiembrie 2005, Seara elevilor clujeni. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta vizita unui grup de elevi clujeni impreuna cu profesorii acestora.

34) Joi, 15 decembrie 2005, Seara Palatului Culturii din Iasi. ASR Principele Radu a oferit un pranz la Palatul Elisabeta, prilej cu care le-a multumit oamenilor de afaceri si autoritatilor iesene pentru donatiile pe care acestia le-au facut cu ocazia Balului din 28 octombrie 2005, pentru colectarea de fonduri destinate reparatiilor la Palatul Culturii din Iasi.

35) Vineri, 30 decembrie 2005, Seara Furnizorilor Casei Regale a Romaniei. Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana, precum si Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, au participat la ceremonia de desemnare a calitatii de Furnizor al Casei Regale a Romaniei doamnei Doina Levintza si domnului Dan Coma. A fost a treia ceremonie de acordare a titlurilor de furnizori ai Casei Regale.

2006

36) Joi, 12 ianuarie 2006, Seara Grupului pentru Dialog Social. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai si Regina Ana, precum si a Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, la Palatul Elisabeta a avut loc o noua receptie in cadrul serilor palatului, dedicata Grupului pentru Dialog Social. Au luat parte Radu Filipescu, Gabriela Adamesteanu, Andrei Oisteanu, Tia Serbanescu.

37) Luni, 13 martie 2006, Seara Institutului Regal de Management al Ospitalitatii. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit un grup de studenti romani participanti la programul Master of Hospitality Administration al Scolii Hoteliere Lausanne, Elvetia.

38) Miercuri, 26 martie 2006, Seara Ieseana. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au onorat cu prezenta Seara Ieseana, a treia receptie din seria Serilor regionale pe care le ofera Palatul Elisabeta pentru mai buna cunoastere a mediului economic, cultural, politic si educational din judetul Iasi.

39) Miercuri, 5 aprilie 2006, Seara Camerei de Comert Romano-Britanica. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta un dineu organizat cu ocazia adunarii generale a membrilor Camerei de Comert Romano-Britanice. ASR Principele Radu a acordat inaltul patronaj Camerei.

40) Joi, 13 aprilie 2006, Seara Rhein Azuga. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit in Sala de Receptie a Palatului Elisabeta, evenimentul Seara Rhein Azuga a Grupului Halewood Romania, in cadrul Serilor Palatului Elisabeta.

41) Duminica, 14 mai 2006, Seara Bacauana. ASR Principele Radu a prezidat Seara bacauana, desfasurata la Palatul Elisabeta sub egida Biroului Reprezentantului Special al Guvernului. A fost a patra seara regionala gazduita de Familia Regala. Au luat parte oameni de afaceri, lideri politici, autoritati locale si oameni de cultura din Bacau, precum si ambasadori acreditati la Bucuresti, personalitati culturale, mediatice, economice si culturale din capitala.

42) Duminica, 22 mai 2006, Seara Artistilor Plastici. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, a avut loc o receptie oferita in cinstea pictorilor si sculptorilor romani care au oferit lucrari Regelui Mihai, sub ingrijirea Fundatiei Anastasia si a academicianului Sorin Dumitrescu, pentru alcatuirea Colectiei Regale de Arta Contemporana. Donatia a avut loc in anul 2001, iar colectia se afla la Palatul Elisabeta si la Castelul Savarsin.

43) Miercuri, 25 mai 2006, Seara Bihoreana. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, a ASR Principesa Margareta, ASR Principele Radu a prezidat Seara bihoreana, a cincea seara regionala organizata la Palatul Elisabeta sub egida Biroului Reprezentantului Special al Guvernului.

44) Joi, 26 mai 2006, Seara Colegiului INFORR. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu s-a desfasurat la Palatul Elisabeta receptia oferita membrilor colegiului INFOR, cu ocazia implinirii a 140 de ani de la fondarea Familiei Regale a Romaniei.

45) Vineri, 9 iunie 2006, Seara Damboviteana. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au fost gazdele celei de-a sasea seara regionala organizata la Palatul Elisabeta, invitate fiind comunitatile judetului Dambovita si a regiunii Castilla La Mancha din Spania.

46) Miercuri, 14 iunie 2006, Seara judetelor Caras Severin, Mehedinti si Maramures. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au prezidat a saptea seara regionala la Palatul Elisabeta, numita Seara Dezvoltarii Durabile, receptie organizata la PE in prezenta reprezentantilor Energy Village din Nothingham Anglia, precum si ai judetelor Caras-Severin, Mehedinti si Maramures.

47) Joi, 15 iunie 2006, Seara Basmelor Reginei Maria. Sub Inaltul Patronaj al Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu a avut loc la Palatul Elisabeta ceremonia de premiere a castigatorilor Concursului National de creatie originala Basmele Reginei Maria, organizat in municipiul Craiova de catre Inspectoratul Judetean Dolj si Ministerul Educatiei si Cercetarii.

48) Vineri, 23 iunie 2006, Seara Federatiei Romane de Karate traditional. In prezenta Altetei Sale Regale Principesa Margareta a Romaniei, ASR Principele Radu a oferit Inaltul Patronaj Federatiei Romane de Karate Traditional la Palatul Elisabeta, unde au fost prezentate loturile nationale de Karate Traditional medaliate la campionatele europene si mondiale.

49) Joi, 13 iulie 2006, Seara Memoriei. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au fost gazdele receptiei organizate pentru vizionarea in premiera a filmului In the Jaws of Hell: King Michael of Romania During World War II, realizat de Fox News sub semnatura lui Oliver North.

50) Joi, 13 iulie 2006, Seara Voluntarilor pentru Idei si Proiecte. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un numeros grup de studenti de la asociatia studenteasca Voluntari pentru Idei si Proiecte (VIP).

51) Duminica, 16 iulie 2006, Seara Radioului Romania. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au participat in direct la emisiunea Maraton de duminica-editie speciala realizata la Palatul Elisabeta de d-l Alexandru Rusu si difuzata la Radio Romania Actualitati. La emisiunea in direct au luat parte personalitati ale vietii romanesti precum profesorul universitar Nicolae Tanasoca, generalul locotenent Teodor Frunzeti, Anca Harasim.

52) Miercuri, 13 septembrie 2006, Seara Regiunii Castilla La Mancha. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta vizita unei delegatii spaniole formata din reprezentantii autoritatilor locale ai orasului Alcazar de San Juan. Au luat parte reprezentanti ai autoritatilor locale din municipiul Targoviste si judetul Dambovita.

53) Miercuri, 18 octombrie 2006, Seara Furnizorilor Casei Regale. Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei a conferit companiei Transavia calitatea de Furnizor al Casei Majestatii Sale Regelui Mihai, in cadrul unei ceremonii oficiale desfasurate la Palatul Elisabeta in prezenta Majestatii Sale Regina Ana si a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu. A fost a cincea acordare a calitatii de furnizor al Casei Regale.

54) Marti, 24 octombrie 2006, Seara Corpului Diplomatic. In aceeasi zi, in prezenta Majestatilor Lor Regelui Mihai si a Reginei Ana, precum si a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu a avut loc o receptie oferita la Palatul Elisabeta Corpului Diplomatic acreditat la Bucuresti.

55) Miercuri, 25 octombrie 2006, Seara Anului Carol I. Majestatile Lor Regele Mihai I si Regina Ana alaturi de Altetelor Lor Regale Principesa Margareta, Principele Radu, Principesa Elena si sotul ei, dl Alexander Phillips Nixon, au oferit o receptie cu ocazia Anului Carol I, a implinirii a 140 de ani de la fondarea Familiei Regale, a 125 de ani de la proclamarea Romaniei ca Stat european suveran si independent, precum si cu ocazia implinirii a 85 de ani de catre Majestatea Sa Regele. La evenimentul care a avut loc in Sala de Receptii a Palatului Elisabeta, au participat majoritatea ambasadorilor acreditati la Bucuresti.

56) Sambata, 28 octombrie 2006, Seara Voluntarilor pentru Idei si Proiecte. ASR Principele Radu a gazduit la Palatul Elisabeta a doua intalnire cu studenti ai asociatiei Voluntari pentru idei si proiecte (V.I.P.).

57) Miercuri, 29 noiembrie 2006, Seara Voluntarilor pentru Idei si Proiecte. ASR Principele Radu a gazduit la Palatul Elisabeta a treia intalnire cu studenti ai asociatiei Voluntari pentru idei si proiecte (V.I.P.).

2007

58) Miercuri, 24 ianuarie 2007, Seara Grupului Divertis. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta o receptie dedicata grupului Divertis, in cadrul Serilor Palatului Elisabeta.

59) Vineri, 2 martie 2007, Seara Voluntarilor pentru Idei si Proiecte. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta a patra intalnire cu studenti ai asociatiei Voluntari pentru idei si proiecte (V.I.P.).

60) Marti, 6 martie 2007, Seara brasoveana. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta a opta receptie din seria Serilor regionale ale Palatului Elisabeta.

61) Duminica, 11 martie 2007, Seara Voluntarilor pentru Idei si Proiecte. ASR Principele Radu a gazduit la Palatul Elisabeta a cincea intalnire cu studenti ai organizatiei Voluntari pentru idei si proiecte (V.I.P.).

62) Luni, 2 aprilie 2007, Seara orasului Ciudad Real. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta vizita unui grup de 35 de reprezentanti ai societatii civile si ai oamenilor de afaceri din orasul Ciudat Real din Spania, in prezenta unor personalitati din domeniile politic, economic, cultural si mass-media din Romania.

63) Miercuri, 9 mai 2007, Seara Furnizorilor Casei Regale. Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei a conferit companiei Principal Company SA calitatea de Furnizor al Casei Majestatii Sale Regelui Mihai pentru produsele Salonta, in cadrul unei ceremonii oficiale desfasurate la Palatul Elisabeta in prezenta Majestatii Sale Regina Ana. A fost a sasea acordare a calitatii de furnizor al Casei Regale.

64) Miercuri, 23 mai 2007, Seara oamenilor de afaceri turci. ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au fost gazdele evenimentului Seara Oamenilor de Afaceri Turci, organizata la Palatul Elisabeta sub egida Biroului Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei.

65) Luni, 28 mai 2007, Seara Institutului Regal de Management al Ospitalitatii. ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au participat la ceremonia de inmanare a diplomelor de sfarsit de an, ale Institutului Regal de Management al Ospitalitatii. Principesa Margareta este presedinta de onoare a Fundatiei Regale de Management al Ospitalitatii, care are drept co-fondatori Ecole Hoteliere de Lausanne, Institutul IRECSON si Casa Regala a Romaniei.

66) Luni, 11 iunie 2007, Seara basmelor Reginei Maria. ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au premiat la Palatul Elisabeta pe castigatorii celei de-a doua editii a Concursului National de Creatie Originala Basmele Reginei Maria, concurs ce se afla sub Inaltul Patronaj al Altelor Lor Regale.

67) Miercuri, 19 septembrie 2007, Seara studentilor din Chisinau. Majestatile Lor Regele Mihai I si Regina Ana, impreuna cu ASR Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta vizita unui grup de studenti de la Facultatea de Istorie din Chisinau, Republica Moldova.

68) Duminica, 11 noiembrie 2007, Seara INFORR. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana a avut loc la Palatul Elisabeta o receptie dedicata colegiului INFORR, impreuna cu reprezentanti ai filialelor INFORR din tara.

69) Luni, 12 noiembrie 2007, Seara Echipei nationale de fotbal. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, precum si a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, a avut loc o noua receptie din cadrul Serilor Palatului Elisabeta, dedicata fotbalistilor din echipa nationala de fotbal si a conducerii Federatiei Romane de Fotbal.

70) Marti, 13 noiembrie 2007, Seara elevilor tecuceni. Majestatile Lor Regele Mihai I si Regina Ana, impreuna cu ASR Principele Radu, au primit la Palatul Elisabeta vizita elevilor liceului Spiru Haret din Tecuci.

71) Sambata, 1 decembrie 2007, Seara elevilor din Husi. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de elevi ai liceului Cuza-Voda din Husi.

72) Marti, 4 decembrie 2007, Seara Bursei de Valori. ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au gazduit la PE un dineu in onoarea Bursei de Valori din Bucuresti, cu ocazia implinirii a 125 de ani de existenta. Au participat 48 de personalitati din domeniile economic si financiar din tara noastra si din Europa, SUA si Asia.