22 nov. 2019

Joi, 21 noiembrie 2019, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a găzduit la Sala Tronului de la Palatul Regal seara anuală dedicată de Familia Regală Corpului Diplomatic acreditat la București.

Prima recepție de acest fel a avut loc acum 153 de ani, în Sala Tronului din Palatul Regal de atunci, și a fost găzduită de Principele Suveran Carol I, în primul său an de domnie. După aceea, în preajma fiecărui An Nou, Regii Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I au păstrat neîntrerupt tradiția onorării legăturilor diplomatice dintre România și țările lumii. După o întrerupere de cinci decenii, Regele Mihai I a reluat tradiția Serilor Regale anuale ale Corpului Diplomatic în decembrie 1997, la București. Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit personal aceste evenimente, neîntrerupt, începând din anul 2009. Serile au avut loc la Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, în Holul de Onoare al Castelului Peleș și, din anul 2016 încoace, la Sala Tronului din Palatul Regal.

Evenimentul a început cu intonarea Imnului Regal, urmată de discursul Custodelui Coroanei Române și de discursul Excelenței Sale Nunțiului Apostolic, Decanul Corpului Diplomatic străin din România, Arhiepiscopul Manuel Maury Buendia.

Au fost prezenți la eveniment Altețele Lor Regale Principele Radu și Principesa Sofia.

Au răspuns invitației membri ai Parlamentului României și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe.

Au luat parte 80 de personalități reprezentând misiunile diplomatice bilaterale și multilaterale acreditate în România.

 

Discursul Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei la Seara regală în onoarea Corpului Diplomatic 2019

Excelența Voastră Nunțiu Apostolic, Decan al Corpului Diplomatic, Excelențele Voastre,

Împreună cu Principele Radu aș dori să vă urez bun venit în această seară plină de căldură la palatul care, în diferite forme arhitecturale, a fost centrul politicii și al vieții românești de-a lungul a mai bine de un secol din existența modernă a națiunii noastre. Am reluat șirul întâlnirilor diplomatice care au rădăcini adânci în timp și sunt încântată să văd pe atât de mulți dintre voi în această seară.

Când ne-am întâlnit anul trecut, am vorbit despre Centenarul Marii noastre Uniri, a momentului în care toți românii s-au reunit într-un singur stat, la sfârșitul Primului Război Mondial, sub domnia Regelui Ferdinand, străbunicul meu. A fost un moment de mare importanță națională și sărbătorit de milioane de familii de români, care și-au amintit faptele de onoare ale bunicilor lor în urmă cu un secol.

Anul acesta a început cu un alt eveniment istoric: prima președinție română a Uniunii Europene. Pentru o nouă generație de români, pentru cei născuți după căderea dictaturii comuniste sau pentru cei care erau pur și simplu prea tineri să-și amintească anii totalitarismului, totul a început destul de natural: țărilor UE le vine rândul să asigure președinția UE, iar la începutul acestui an, a fost rândul României.

Dar trebuie să vă spun că, atunci când am putut să mă întorc din exil și am pus pentru prima oară piciorul în România, acum aproape 30 de ani, nimic legat de direcția în care a mers țara noastră nu era previzibil. Situația economică era groaznică. La fel și imaginea noastră în lume. Oamenii vorbeau despre Revoluția de catifea de la Praga. Oamenii admirau liderii Solidarității din Polonia. Și televiziunile difuzau în direct deschiderea frontierei dintre Austria și Ungaria, prima adevărată gaură perforată în Cortina de Fier. Dar despre România? Discuția era doar despre orfelinate murdare, sate afectate de sărăcie și mineri violenți pe străzile Bucureștiului.

Cei dintre noi care am cunoscut acele zile am trăit în egală măsură cu speranță și cu disperare. Dar îmi amintesc și de iubitul meu tată, regretatul rege, care, în ciuda tuturor acestor neplăceri, nu s-a abătut niciodată de la convingerea lui că, în final, națiunea noastră va triumfa în confruntarea cu aceste crize.

Noi, românii, n-am fi putut niciodată realiza aceasta singuri. Transformarea noastră în țara în care suntem astăzi nu s-ar fi putut face fără sprijinul celor două instituții care continuă să stea la baza prosperității și securității noastre astăzi, respectiv Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Dar, în cele din urmă, apartenența noastră la ambele instituții nu s-ar fi realizat fără propriile noastre eforturi.

Las istoricilor să decidă dacă am fi putut realiza procesul de transformare mai repede sau în mod diferit. Dar, mă bucură foarte mult să subliniez faptul că anul acesta am reușit să conducem președinția Uniunii Europene și că un român a fost  numit secretar general adjunct al NATO. Niciunul dintre manifestanții care au luptat și au murit pe străzile Bucureștiului în urmă cu trei decenii pentru a răsturna dictatura comunistă nu ar fi cutezat să prezică o astfel de urmare pentru România.

Nu este nevoie să mai precizez că toate acestea sunt doar o etapă a unui proces în continuă desfășurare și că avem multe altele de făcut. De exemplu, raportul din octombrie al Comisiei Europene este îngrijorător, el constatată existența încă a unor serioase deficiențe în lupta noastră împotriva corupției. Nu numai că este corect, dar este datoria Comisiei Europene de a continua lupta împotriva cancerului corupției pe întregul continent. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că această luptă – în care România trebuie să accepte că are o mare responsabilitate – este mai bine dusă dacă există un spirit de dreptate în modul în care toate țările Uniunii Europene sunt tratate. Dar, deși am căzut de acord, acum doi ani, asupra celor 12 puncte fundamentale care trebuiau atinse în această privință, am descoperit anul trecut că avem opt recomandări suplimentare pe care trebuia să le îndeplinim. Acest fapt tinde să creeze teama că așa-numitul Mecanism de Cooperare și Verificare, pe care România l-a semnat fără ezitate în anul 2007 ca măsură tranzitorie, va deveni, de facto, o decizie permanentă.

Același lucru este valabil și pentru aplicarea Acordului Schengen, în cazul căruia, orice facem, nu este niciodată suficient. Din nou, nu sugerez să primim un tratament special. Și nici nu mă număr printre cei care cred că România este victimizată; sunt pe deplin conștientă de presiunile pe care le au alte guverne ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, merită de subliniat faptul că o Românie care se simte tratată egal cu celelalte țări și care nu primește nici mai mult, nici mai puțin decât sarcinile tuturor celorlalte state membre ale UE, este un partener mai bun pentru voi, pe termen lung.

Același lucru este valabil și pentru situația de securitate din regiunea noastră, care cred că merită o atenție sporită. În urmă cu câteva luni, România și-a unit mâinile cu Polonia și Statele Baltice la 80 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, un odios tratat semnat de dictaturile ucigașe ale secolului al XX-lea. De asemenea, susținem cu toată inima eforturile actuale ale NATO de a stimula apărarea aliaților noștri baltici; securitatea lor rămâne securitatea noastră. Salut și contribuțiile aliaților noștri în apărarea României. Dar mă întreb doar dacă facem destul, având în vedere problemele cu care ne confruntăm în Ucraina și în jurul Mării Negre. Permiteți-mi să vă reamintesc: toate atacurile Rusiei asupra securității noastre, de la atacul asupra Georgiei din 2008 până la atacul asupra Ucrainei din 2014 și intervenția militară rusă în Orientul Mijlociu în 2015 s-au întâmplat în partea noastră a lumii, în jurul a ceea ce obișnuia să fie numit „flancul sudic” al NATO. Am sporit bugetele noastre de apărare și vom continua în acest sens. Dar cu toții ar trebui să rămânem fideli principiului nostru cardinal, potrivit căruia securitatea europeană este indivizibilă; aceasta este lecția pe care am învățat-o din ororile secolului trecut.

Excelențele Voastre,

Permiteți-mi să închei dedicând câteva cuvinte rolului pe care îl văd pentru Coroana Română de astăzi.

Văd Coroana și rostul meu ca unificator și consolidator național. Acest rol este și mai important astăzi, când milioane de români trăiesc în afara țării noastre. Am fost emoționată de o instalație recent pusă în City of London, districtul financiar al capitalei britanice, care spunea pur și simplu „Mi-e dor de tine”, un mesaj al românilor care locuiesc peste mări și țări. Acesta este o „ramură” a unei inițiative pornită de la Cluj. Dar este un mesaj pentru noi toți. Pentru că relațiile dintre România și țări europene ca Franța, Spania, Italia și Marea Britanie, pentru a numi doar câteva, s-au schimbat pentru totdeauna prin prezența a milioane de români care s-au stabilit acolo. Conaționalii mei îmbogățesc cultura și viața țărilor de reședință.

Dar românii din afara țării ne schimbă pe noi toți, aici, rămași acasă. Consider că este datoria mea de a consolida legăturile dintre diaspora și țară.

De asemenea, cred că Instituția Coroanei poate ajuta la stimularea orientării globale a României. Petrecem mult timp în Europa vorbind despre dificultățile și provocările noastre interne, dar poate prea puțin despre lumea din afara Europei, care evoluează și ea rapid. Sunt mândră de faptul că România continuă să dețină o rețea globală puternică de ambasade și continuă să joace un rol activ în organizații precum Națiunile Unite. Efortul nostru de anul acesta de a fi membru al Consiliului de Securitate al ONU nu a avut succes, dar el a fost o indicație clară a viziunii noastre globale, o viziune pe care eu și Casa Regală rămânem hotărâți să o susținem și să o îmbunătățim.

Patru generații ale familiei mele au lucrat în acest palat în beneficiul națiunii și noi, a cincea generație, nu putem face mai puțin.

Vă rog să vă alăturați mie pentru a rosti o urare prieteniei dintre România și țările voastre și pentru un Nou An fericit și prosper!

 

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

 

{gallery(1362)}