Seara Palatului Elisabeta dedicată Festivalului Internaţional de Film Bucureşti
Miercuri, 24 mai 2017, Palatul Elisabeta a găzduit o seară dedicată Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.
Familia Regală a fost reprezentată la eveniment de Alteţa Sa Regală Principesa Maria.
Cu această ocazie, au luat cuvântul Alteța Sa Regală Principesa Maria, doamna Dana Dimitriu-Chelba, directorul Festivalului, precum şi domnul Dan Drăghicescu, director de creaţie al Festivalului.
Seara Palatului Elisabeta a reunit reprezentanţi ai Uniunii Cineaştilor din România, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, ai mediului economic și de afaceri, dar şi personalităţi ale societății civile.
Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, ediția a XIII-a, se va desfășura, la Cinema Elvira Popesco și Cinema Muzeul Țăranului Român, în zilele de 28 iunie-2 iulie 2017, și va aduce împreună, asemenea ediţiilor anterioare, nume importante ale cinematografiei europene.
Festivalul Internaţional de Film Bucureşti se află sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu.
Fotografii realizate de Daniel Angelescu