Seara Palatului Elisabeta dedicată festivalului EUROPAfest

04 mai 2022

Voluntari, susținători și parteneri ai festivalului internațional de muzică EUROPAfest au fost invitați astăzi, la Palatul Elisabeta, de către Alteța Sa Regală Principele Radu, în numele Majestății Sale Custodele Coroanei.

Festivalul a fost fondat acum 29 de ani, este un important eveniment muzical anual din România și se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Custodele Coroanei și al ASR Principelui Radu, începând din anul 2005.

Anul acesta, EUROPAfest și Concursul internațional de Jazz București (ajuns la la 16-a ediție), vor avea loc în zilele de 1-9 iulie. Festivalul va reuni, ca în fiecare an, nume sonore din Jazz, Blues, Pop și din muzica clasică, reprezentând 40 de țări ale lumii.

Pe Platforma cu Lei a Palatul Elisabeta, Principele Radu și invitații prezenți au vorbit despre eforturile ultimelor două luni înainte de deschiderea festivalului.