Seara Palatului Elisabeta dedicată Academiei de Studii Economice
Luni, 10 aprilie 2023, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au găzduit o seară dedicată aniversării a 110 ani de la înființarea Academiei de Studii Economice din București, în timpul domniei RegeluI Carol I.
La eveniment au luat parte rectorul Academiei, Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, profesori și studenți. Cu această ocazie, au luat cuvântul Alteța Sa Regală Principele Radu și domnul Prof. univ. dr. Nicolae Istudor. Ceremonia de deschidere din Sala Regilor a fost urmată de o recepție oferită invitaților în Sufrageria Mare.
Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale a fost înființată prin Decretul Regal nr. 2978 din data de 6 aprilie 1913, publicat în Monitorul Oficial al Regatului României în ziua de 13 aprilie 1913.
Majestatea Sa și Alteța Sa Regală oferă anual Bursa Regele Carol I și Bursa Regina Elisabeta unui student și unei studente de la ASE București. De asemenea, Principele Radu a acordat, acum 10 ani, Înaltul Patronaj Asociației Studenților Economiști din România.
©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale