Seară în onoarea Regatului Unit, la Castelul Peleș 

05 oct. 2022

Marți, 4 octombrie 2022, în Holul de Onoare al Castelului Peleș, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au găzduit o seară dedicată Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. 

Evenimentul s-a desfășurat în prezența ambasadorului Majestății Sale Britanice, Excelența Sa domnul Andrew James Noble LVO. Au participat personalități diplomatice și economice din România și din Regatul Unit, reprezentând instituții guvernamentale, companii și organizații din cele două țări.

În deschiderea serii, Majestatea Sa s-a adresat participanților:

Bine ați venit în Holul de Onoare al Castelului Peleș!

În timpul domniei Principelui Suveran Carol I, relațiile bilaterale dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei au fost stabilite la 20 februarie 1880.

Regele Edward al VII-lea (pe atunci Principe de Wales) a fost primit chiar în această sală, în anul 1888. Și patru ani mai târziu, în 1892, Regele Carol I a primit Ordinul Jartierei de la Regina Victoria, la Castelul Windsor. Îndelungata istorie a familiilor și țărilor noastre a continuat neîntrerupt de-a lungul anilor și dăinuie și astăzi.

Anul acesta, Principele Radu și cu mine am asistat la sărbătorirea primului Jubileu de Platină din istoria Marii Britanii, la Londra. Din păcate, în această toamnă am participat la Funeraliile de Stat a Reginei Elisabeta a II-a, aducând, în același timp, mesajul nostru de speranță și încredere noului monarh britanic, Regele Charles al III-lea.

Dedic întâlnirea din această seară cu personalități diplomatice și economice britanice celor 140 de ani de relații bilaterale dintre țările noastre, memoriei Reginei Elisabeta a II-a și domniei Regelui Charles al III-lea.

La rândul său, ambasadorul britanic a rostit un cuvânt de mulțumire din partea invitaților.

În a doua parte a serii, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au oferit o recepție în Sala de Concerte a Castelului Peleș.