Seara Echipei Nationale de Fotbal a Romaniei la Palatul Elisabeta

13 nov. 2007

Luni, 12 noiembrie 2007, la Palatul Elisabeta, in prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, a Altetei Sale Regale Principesa Margareta a Romaniei si a Altetei Sale Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, in cadrul proiectului Serile Palatului Elisabeta, a avut loc Seara Echipei Nationale de Fotbal a Romaniei.

/

La eveniment au luat parte dl. Mircea Sandu, presedintele FRF, alaturi de doamna Elisabeta Sandu, dl. Ioan-Angelo Lupescu, directorul general al Federatiei, dl. secretar general Adalbert Kassai si dna. Viorica Kassai si dl. Daniel Claudiu Prodan, directorul sportiv al FRF.

/

Printre jucatorii echipei nationale prezenti la eveniment s-au numarat Cristian Chivu, capitanul echipei, George Ogararu, Gabriel Tamas, Razvan Rat, Florentin Petre, Bogdan Lobont, Danut Coman, Dorin Goian, Marius Constantin, Stefan Radu, Andrei Margaritescu, Eugen Trica, Ionut Mazilu, Paul Codrea, Razvan Cocis, Ciprian Marica si Daniel Niculae.

De asemenea, au fost prezenti antrenorul secund dl. Stefan Iovan, dl. Gabriel Boldici, antrenorul portarilor, dr. Pompiliu Popescu, medicul echipei si dl. Paul Zaharia, ofiterul de presa.

In luarea sa de cuvant, Alteta Sa Principele Radu a tinut sa le multumeasca fotbalistilor romani pentru generozitatea de care dau dovada in calitate de personalitati publice si a felicitat Federatia Romana de Fotbal pentru proiectele educationale pe care le desfasoara in mediul rural, pentru redescoperirea spiritului de competitie in randul tinerilor. De asemenea, Principele Radu considera ca familia si valorile ei sunt aspecte sociale importante care trebuie promovate de jucatorii echipei de fotbal a Romaniei. Nu in ultimul rand, in opinia Altetei Sale, sprijinirea proiectelor culturale poate fi un domeniu important in care contributia componentilor echipei nationale de fotbal poate fi extrem de benefica. In acest sens, prezenta la eveniment a cunoscutului actor Marcel Iures a reprezentat un prilej util pentru un dialog menit sa identifice solutiile pentru sprijinirea proiectelor de tip cultural. Aceste proiecte de tip educational, social si cultural se vor bucura pe viitor de intregul suport din partea Institutiei Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei in colaborare cu Federatia Romana de Fotbal.

/

La randul sau, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, domnul Mircea Sandu, s-a declarat emotionat si incantat de intalnirea cu Familia Regala. Presedintele FRF si-a amintit cu placere de intalnirea membrilor echipei nationale de fotbal a Romaniei cu Familia Regala, in anul 1993, la Versoix, si a facut o scurta trecere in revista a relatiilor istorice stranse dintre Federatie si Casa Regala.

/

In finalul acestei intalniri emotionante, Familia Regala si reprezentantii echipei de fotbal a Romaniei au facut un schimb de cadouri simbolice si au ciocnit o cupa de sampanie in cinstea calificarii Romaniei la Turneul Final Euro 2008.

/