Săptămâna la Palatul Elisabeta, 1-5 mai 2017
Marți, 2 mai 2017, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au primit la prânz pe dl Ionel-Valentin Vlad, președintele Academiei Române, și pe dna Vlad. La prânz a luat parte ASR Principesa Maria.
Marți, 2 mai 2017, Principele Radu a primit, în numele Custodelui Coroanei române, în Salonul Alb al Palatului Elisabeta, pe Excelența Sa dl Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone la București. Ambasadorul a fost însoțit de atașatul militar al Republicii Polone la București.
Miercuri, 3 mai 2017, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta pe dl Luke Douglas-Home, care a inițiat în acest an în țara noastră o organizație non-guvernamentală pentru protejarea ecologică a așezărilor urbane și rurale. Dl Douglas-Home este fiul jurnalistului Charles Douglas-Home și al scriitoarei Jessica Douglas-Home, președinta Trustului Mihai Eminescu. La întâlnire a luat parte Principesa Maria.
Miercuri, 3 mai 2017, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, împreună cu Principesa Maria, s-au întâlnit la Palatul Elisabeta cu echipa româno-austriacă a filmului documentar “The Royal Train”. Filmul va fi semnat, în calitate de regizor, co-scenarist și co-producător, de Baronul Johannes de Holzhausen, nepotul Principesei Ileana a României.
Fotografii de Daniel Angelescu