Rugăciune pentru Regina Ana la Curtea de Argeș, septembrie 2016
Sâmbătă, 10 septembrie 2016, a avut loc o slujbă religioasă la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș, în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria.
Conform tradiției strămoșești, s-au înălțat rugăciuni la împlinirea a 40 de zile de la trecerea Reginei Ana la cele veșnice.
Slujba a fost găzduită și oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului. Au luat parte oameni de artă, reprezentanți de frunte ai societății civile, membri ai Casei Majestății Sale Regelui Mihai I, locuitori ai Curții de Argeș și ziariști.