Rugăciune la Capela din Morges pentru Regina Ana

03 aug. 2016

Miercuri, 3 august 2016, la ora 10.15, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia şi Principesa Maria a avut loc, în capela Beausobre din Morges, Elveţia, un scurt serviciu religios în memoria Reginei Ana a României. La rugăciune au luat parte domnul Guy Pochelon, membru al Consiliului Regal, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale.

Cu această ocazie, Alteţele Lor Regale s-au recules la căpătâiul Reginei Ana, înainte de ceremoniile funerare care vor avea loc în ţară.

Slujba religioasă a fost oficiată de părintele Charlemagne, vicar judiciar, paroh al bisericii catolice din Morges. Preotul a rostit o predică în care a evocat credinţa şi căldura sufletească a Reginei Ana. În timpul oficierii serviciului religios, Alteţele Lor Regale au trăit momente de profundă emoţie.

Membrii Familiei Regale au aşezat pe sicriu stindardul Reginei Ana împreună cu o coroană de flori albe.

{gallery(735)}