Royal Garden Party 2026, consacrată legăturilor economice ale României

Pentru al șaptelea an consecutiv, compania RSM România, specializată în servicii globale de audit, taxe și consultanță, a fost gazda evenimentului “Royal Garden Party”, care a reunit reprezentanți ai Camerei de Comerț Româno-Britanice, ai Camerei de Comerț România-Țările de Jos, ai Camerei de Comerț Belgia-Luxemburg-România-Moldova, ai Asociației de Comerț Suedia-România, precum și ai unor companii străine cu investiții și sediul în țara noastră.
ASR Principele Radu a dat curs invitației domnului Dan Schwartz, managing partner și co-fondator al companiei românești (care face parte din rețeaua mondială RSM, cu birouri în 120 de țări ale lumii). În deschidere, domnul Dan Schwartz a rostit un cuvânt de bun-venit, urmat de Principele Radu, de Excelența Sa doamna Anna Hällerman, ambasadoarea Regatului Suediei în România, de domnul Theodor Paleologu și de ES dl Hassan Abouyoub, ambasadorul Regatului Maroc în România.
La eveniment au luat parte reprezentanți ai unor companii din Uniunea Europeană și ai unor organizații neguvernamentale. Au fost prezenți reprezentanți ai ambasadelor Suediei, Marii Britanii, Spaniei, Danemarcei, Olandei, Marocului și Belgiei în țara noastră.
Cu concursul Fundației Regale Margareta a României, seara s-a bucurat de participarea a doi tineri muzicieni, pianista Andreea Racovițeanu și mezzosoprana Alexandra Dumitrache, bursiere ale Programului Național “Tinere Talente”.
Vizitele externe anuale realizate de Custodele Coroanei şi de Principele Consort cuprind, de fiecare data, şi o componentă economică, menită să aducă în atenţia țării vizitate comunităţile locale româneşti şi activităţile lor, precum şi pentru intensificarea investiţiilor şi a schimburilor comerciale dintre România şi alte ţări ale lumii.







Foto: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale