Regina Maria începea, acum 100 de ani, legendara sa vizită în Franța

05 mart. 2019

Exact acum 100 de ani, în ziua de miercuri, 5 martie 1919, Regina Maria a început, la Paris, o vizită care va rămâne în istoria modernă a ţării noastre.

Regina Maria a călătorit cu Trenul Regal, însoţită de fiicele ei, Principesa Elisabeta și Principesa Mărioara, precum şi de o suită reprezentând Casa Civilă și Casa Militară a Regelui Ferdinand, Guvernul și Corpul Diplomatic.

Vizita la Paris a durat din 5 până în 12 martie 2019. Ulterior, Regina Maria a revenit la Paris, după un alt sejur european, între 30 martie și 16 aprilie 1919.

Călătoria a fost amplu relatată de ziarişti din România, Franța, Italia, Marea Britanie și din multe alte țări europene. Ea a suscitat interesul personalităţilor politice, culturale şi al publicului larg. Deși Regina era suveran-consort și nu șef de Stat, intervenția ei în favoarea României, după încheierea Primului Război Mondial, a fost decisivă.

Vizita la Paris a avut loc în prezența prim-ministrului român Ionel Brătianu și a jucat un rol important în favoarea României la Conferinţa de Pace de la Paris (18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920).

Întâlnirile Reginei Maria cu președintele francez Raymond Poincaré și cu prim-ministrul Georges Clemenceau au rămas în istorie, iar astăzi se vorbește despre ele în societatea românească drept momente legendare ale diplomației românești, în general, și ale diplomației regale, în special.

Regina a fost oaspetele Academiei Franceze (Institut de France) și a devenit membru al Academiei de Arte Frumoase. Ea a întâlnit comunitatea românească din Franța, a fost oaspete de onoare al Operei Garnier și al Comediei Franceze, a luat prânzul cu ministrul Afacerilor Externe Stephen Pichon la Quai d’Orsay, a participat la o slujbă la Catedrala Notre Dame în memoria celor căzuți în Primul Război Mondial și s-a întâlnit cu Președintele Statelor Unite ale Americii Woodrow Wilson.

Regina Maria a fost distinsă, cu ocazia vizitei, cu Marele Cordon al Legiunii de Onoare a Republicii Franceze.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, va face cunoscut curând proiectul celebrării centenarului vizitei străbunicii sale în Franța.