Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, duce de Edinburgh (1844–1900) și a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853-1920). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand. A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia.

Principesa Maria a venit în ţara ei de adopţie în 1893. Calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români. La venirea în ţară, George Coşbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru România. Inteligentă, de o frumuseţe excepţională, plină de curaj şi de determinare, viitoarea regină participă de la început la viaţa culturală românească şi îşi leagă numele de numeroase acte de binefacere.

Maria devine regină în 1914. Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat  organizaţia „Regina Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau.

După război, Regina vizitează Franţa şi Marea Britanie, fiind trimisă de Rege şi susţinută de clasa politică, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris. Oricărui om politic român i-ar fi fost imposibil să egaleze bunul nume al Reginei în lume şi puterea ei de convingere. La Paris, la 8 martie 1919, după dejunul cu Raymond Poincaré, Preşedintele Franţei, este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie. În aceeaşi zi este primită oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, singura femeie printre bărbaţii acestei instituţii. Vizita sa la prim-ministrul francez, Clemenceau (7 martie 1919), a devenit legendară. Într-o epocă în care implicarea femeilor în politică sau societate nu era prea preţuită, Regina Maria a cutezat să îi ceară omului de stat francez ajutorul pentru revenirea la România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. Este evocat un schimb de replici, pe care nimeni nu-l poate totuşi confirma. Clemenceau, supranumit „Tigrul“, i-ar fi spus:  „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!“ La care Regina Maria ar fi răspuns, fără ezitare: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“ Alte personalităţi pe care Regina Maria le-a întâlnit la Paris au fost Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (10–11 aprilie 1919), Herbert Hoover, Lloyd George (prim-ministrul Marii Britanii), Mareşalul Foch, Aristide Briand, Venizelos, Balfour, Sir Robert Cecil, precum și Anne de Noailles.

Talentul Reginei Maria în politica externă nu a însemnat însă numai reprezentarea ţării, ci şi încercarea consolidării statutului de putere regională al României. Farmecul şi distincţia înnăscute o transformă pe Regină într-o stea mondială. Prin celebritatea ei, Regina Maria face cunoscută România în întreaga lume. Vizita în Statele Unite ale Americii, din octombrie–decembrie 1926, în compania copiilor ei, Ileana şi Nicolae, reprezintă apogeul popularităţii sale. De fapt, nu numai apogeul propriei popularităţi, ci şi acela al popularităţii unui reprezentant al Statului român în lume. Peste tot în Statele Unite, Regina şi suita au fost primite de oficialităţi, dar şi de mulţimi entuziaste. S-a scris mult despre acea vizită, chiar după ce trecuseră ani buni. Regina Maria a vizitat, printre altele, New York (unde a fost întâmpinată, pe 15 octombrie 1926, la Primărie, de primarul care i-a oferit cheia oraşului, de notabili şi de o mulţime entuziastă), Washington, DC (la 18 octombrie 1926, Preşedintele Statelor Unite ale Americii a primit-o pe Regină la Casa Albă).

După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi consacră toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului.

Regina Maria și Regele Ferdinand au avut şase copii: Principele Carol, Principesele Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea. În memoriile ei, mărturisea:

Copiii mei erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor frumos.

A fost autoarea multor cărţi, unele de literatură pentru copii, altele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franţa. Povestea vieţii mele, cartea de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934–1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. Pe lângă volumele publicate, Regina Maria a fost în permanenţă prezentă în presa românească şi internaţională, cu articole scrise de sau despre ea, cu interviuri sau montaje fotografice. Multe dintre nuvele i-au fost adaptate pentru teatru, balet, film, radio şi televiziune.

Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936. Nu se cunosc cu exactitate detaliile bolii, dar se vorbeşte de violente hemoragii interne. A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. A murit la Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă. Este ultimul membru al Familiei Regale înmormântat, până în acest moment, la Curtea de Argeş.

La dorinţa Reginei Maria, inima i-a fost depusă în capela „Stella Maris“ de la Balcic, ctitoria ei. Doi ani mai târziu, după cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, urna a fost mutată la Bran, de unde a fost luată în timpul regimului comunist. Tratamentul necorespunzător a deteriorat preţioasa relicvă, care-şi va regăsi locul de odihnă în ziua de 3 noiembrie 2015. Atunci, prin decizia Majestății Sale și hotărârea Guvernului României, inima reginei a fost depusă, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru ultima oară, Camera de Aur de la Castelul Pelișor. Regele Mihai a știut că se află într-o situație imposibilă: nu putea nesocoti dorința-lege a Reginei din testamentul său și nu putea consimți la trimiterea inimii în afara teritoriului național. Soluția simbolică a aducerii inimii la locul unde a încetat să bată este tot ce se poate face, demn și responsabil, deocamdată.

{gallery(587)}