27 ian. 2006

La inceput de an, in Romania si in intreaga lume ne uitam inapoi, in istorie, si regasim evenimente ce au indoliat, acum cateva decenii, intreaga Europa si au ramas unice, aproape neverosimile, prin violenta si amploarea lor. Orori care s-au intamplat la Auschwitz ori Sobibor, in campurile de la Bug, prin deportarile din Transnistria, pogromurile ori trenurile mortii nu cred ca au vreun verb, in vreuna din limbile pamantului, care sa poata exprima prejudiciul pe care l-au adus umanitatii insasi. In toata aceasta tragica amintire, este in natura omului sa caute exceptiile care sa spele rusinea continentului, oamenii care au produs un cat de mic contrast cu realitatea alienanta.

Istoricii si cercetatorii Holocaustului au constatat ca cei care au ajutat evrei pe tot intinsul Europei, in acele momente teribile, au actionat, foarte mult, sub imperiul empatiei si al relatiilor directe pe care le aveau cu cei salvati. Riscurile nu au fost asumate de grupuri, ci de persoane izolate, cu credinta in umanitate, in acele vremuri inumane. Nici o doctrina nu i-a organizat si indemnat sa inoate impotriva torentului si putine personaje europene s-au expus public in aparare celor fara aparare. Regina mama-Elena a contopit, prin sprijinul ei, ambele posturi. A infierat public actiunile neomenesti ale persecutorilor, de pe treptele Tronului, intr-o tara ocupata, unde obligatiile de stat si diplomatice o sileau sa ia masa cu reprezentantii militari germani ai timpului; si a actionat si empatic, impartasind un destin la fel de sinuos ca al poporului evreu, ajutand familii haituite, ea, cea care a fost martora la abdicarea fortata a tatalui ei, a sotului si, dupa razboi, a fiului ei. Regina-mama Elena, cea care a petrecut din 86 de ani de viata doua treimi in repetate exiluri.

Nu stiu cati dintre dumneavoastra ati avut privilegiul sa ajungeti la Corfu, pe partea cealalta a Greciei; acest taram era locul preferat de vacanta in copilaria reginei-mame Elena. In Corfu, unul din golfurile ce marginesc orasul Kerkyra, capitala insulei, imbratiseaza o bucata alungita de pamant ce pare aruncata in mare si careia localnicii ii spun Lancea lui Ulysse. Legenda spune ca aici a dat Ulysse una din ultimele lupte in drumul sau spre Ithaca, spre casa. Cu bucuriile primilor ani ai copilariei, aici si-a inceput regina-mama sinuosul destin, preluand, la doua mii de ani distanta, odiseea eroului lui Homer.

Regele Mihai spune adesea ca una din cele mai mari satisfactii traite de Majestatea Sa a fost atunci cand regina Elena a obtinut titlul de Drept intre Popoare, pentru actele ei de curaj din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Suntem mandri de rolul ei, dar ne-am fi dorit ca toti sa fi facut mai mult. Numarul celor din Romania recunoscuti ca Drepti intre Popoare este mai mic de 70, iar in lumea larga el se ridica la ceva mai mult de 20.000. In ultima jumatate de secol, de cand aceasta distinctie se acorda (1953), lumea a trait conflictul rece a doua lumi care isi dadusera mana inainte pentru a reduce la tacere fascismul, dar au aruncat omenirea intr-o alta confruntare cu victime mute, teroarea comunista, care se poate ‘lauda’ si ea cu multe, foarte multe milioane de victime. Cat oare am invatat din ororile trecutului si ce exemple vom urma, de azi inainte? In ce simboluri vom mai crede?

Se spune ca civilizatia europeana a migrat in cursul istoriei de la est la vest si de la sud spre nord – de la Atena spre Roma, peste teritoriul Frantei de astazi inspre tarile nordului, implinind un spatiu european care a impulsionat dezvoltarea intregii lumi, cea de peste mari si oceane. Luand-o doar ca pe o observatie istorica, in dezvoltarea Romaniei, in granitele si substanta ei actuale, un rol semnificativ l-a avut tanara dinastie romana, ce se revendica biologic din toate punctele vitale europene – de la Mediterana la Marea Nordului si de la Atlantic la izvoarele Dunarii.

 

Regina-mama Elena ramane un simbol pentru Familia noastra si un exemplu european, nu doar prin sange, ci si prin valorile si principiile pentru care a suferit si s-a bucurat intreaga viata. Aceasta regina ramane unica in istoria Europei, fiind nepoata de patru regi, fiica de doi regi, sora de trei regi, sotie de rege si mama de rege. Intreaga Europa, unita si libera, ar trebui sa se plece, respectuoasa, in fata unei astfel de femei. Dar nu numai Europa nu isi aminteste de regina-mama Elena. Nici Romania nu o face.

 

Romania de azi, libera sa se exprime, dornica sa amendeze nelegiuirile trecute si prezente, Romania angajata pe calea principiilor inalienabile ale liberalismului democratic, nu spune aproape nici un cuvant despre aceasta mare romanca, in timp ce afirmatii descreierate si rusinoase pentru obrazul romanesc se vand in mii de exemplare.

 

Aruncarea in uitare a reginei-mame Elena nu este o vulnerabilitate a Familiei Regale, este o vulnerabilitate a societatii romanesti. Daca ne gasim timp si resurse sa fim inca, in anul 2006, intr-o anumita masura, extremisti, trebuie sa ne gasim timp sa deschidem ochii in fata celor care ne-au facut neamul cu o picatura mai demn.

Suntem astazi aici nu doar sa comemoram tragice evenimente din istoria recenta a omenirii, ci si pentru a ne uita inspre viitorul tarii noastre, veghind responsabil la democratia, prosperitatea si stabilitatea ei, intr-un spatiu civilizat european extins. In istoria statelor lumii, ca si in destinele personale ale liderilor lumii, exemplele bune si exemplele proaste s-au dovedit a fi contagioase. Sa speram ca legaturile globale pe care locuitorii planetei le-au stabilit comunicand, in acest inceput de mileniu, ne vor face sa invatam unii de la altii cuvinte precum responsabilitate, ecumenism, empatie, dialog, dar si valori precum domnia legii si nu a oamenilor, respectul pentru proprietatea privata, forta institutiilor, initiativa individuala si prosperitatea, valoarea familiei. Daca aceste virtuti sunt respectate, atunci controversele vor ramane in lumea ideilor, fara sa mai slujeasca viziuni statale sumbre si dezumanizante.

Radu Principe de Hohenzollern-Veringen