Regina Elisabeta a II-a, 70 de ani de domnie
Astăzi, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sărbătorește, alături de întreaga națiune, șaptezeci de ani de domnie. Cu ocazia Jubileului de Platină, ne gândim cu respect și admirație la suverana britanică și îi urăm la mulți ani!
Cu această ocazie, Custodele Coroanei Margareta a adresat o scrisoare Reginei Elisabeta a II-a.
Născută la 21 aprilie 1926, Regina Elisabeta a II-a a succedat tatălui său, Regele George al VI-lea, la 6 februarie 1952, și a fost încoronată în anul 1953.
Elisabeta a II-a este suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regina Canadei, Regina Australiei, Regina Noii Zeelande, precum și suverana statelor Jamaica, Barbados (până în anul 2021), Bahamas, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Santa Lucia, Saint Vincent and the Grenadines, Belize, Antigua și Barbuda, Saint Kitts și Nevis. Majestatea Sa este șeful Commonwealth și Guvernator Suprem al Bisericii Angliei. În calitate de șef de Stat, Regina Elisabeta a II-a este comandantul suprem al Forțelor Armate ale Regatului Unit.
La 20 noiembrie 1947, (pe atunci) Principesa Elisabeta s-a căsătorit cu Principele Philip, Duce de Edinburg, la Abația Westminster. Căsătoria suveranei și a consortului său a durat 73 de ani.
În ziua de 17 aprilie 2021, milioane de oameni pe întinsul globului au urmărit funeraliile celui mai longeviv consort regal din istoria Regatului Unit, aducând omagiu neștirbitului său devotament față de Națiune și Coroană. La 21 aprilie 2021, suverana a împlinit 95 de ani.
Regina și-a sărbătorit Jubileul de Argint al domniei în 1977, Jubileul de Aur în 2002 și Jubileul de Diamant în 2012. La acesta din urmă, din partea Familiei Regale a României au participat Regele Mihai I, Custodele Coroanei Margareta și Principele Radu.
Majestatea Sa și-a serbat Nunta de Argint în anul 1972, Nunta de Aur în 1997, Nunta de Diamant în 2007 și Nunta de Platină în 2017 (70 de ani de căsătorie). La primele trei sărbătoriri au luat parte Regele Mihai I, Regina Ana, Custodele Coroanei Margareta și Principele Radu.
Elisabeta a II-a a devenit cel mai în vârstă monarh britanic în anul 2007, iar la 9 septembrie 2015 a depășit pe Regina Victoria în ce privește întinderea domniei.
Suverana a acordat înaltul patronaj unui număr de mai bine de 600 de organizații caritabile, cu scop educativ sau social.
În zilele de 2-5 iunie 2022, la Londra și în întregul regat vor avea loc evenimente publice sărbătorind Jubileul de Platină, la care sunt așteptați milioane de britanici, alături de cetățeni ai țărilor din Commonwealth.