Recital extraordinar cu ocazia zilei de nastere a Majestatii Sale Regelui Mihai I

11 nov. 2013

Joi, 7 noiembrie 2013, Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta, Principele Radu si Principele Nicolae au participat la Sala Radio la un recital extraordinar sustinut de pianistul Dan Grigore, cu ocazia celei de-a 92-a aniversari a zilei de nastere a Majestatii Sale, Regele Mihai.

 

Dan Grigore, artistul roman care a concertat pe toate meridianele lumii, de la Tokyo, Kyoto sau Osaka, la Anvers, Berlin, München, Budapesta, Philadelphia, Washington, Paris, Roma, Ierusalim, Madrid, Barcelona, Copenhaga, alaturi de prestigioase orchestre ale lumii si sub bagheta unor mari dirijori, se bucura de titlul de Pianist al Casei Regale.

 

Din programul serii au facut parte partituri din curente artistice variate, ale unor mari compozitori: Johann Sebastian Bach (Choral din Cantata nr. 147), Ludwig van Beethoven (Menuet), Felix Mendelssohn (Cantec fara cuvinte), Serghei Rahmaninov (Preludiu in sol diez minor), Wolfgang Amadeus Mozart (Alla turca), George Enescu (Adagio), Frédéric Chopin (Studiu in Mi major, Vals in do diez minor, Valsul minut).

 

{gallery(298)}