Miercuri 30 iunie, ASR Principesa Margareta si AS Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta, absolventii seriei 1984 ai Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica, colegi de promotie ai AS Principelui Radu de Hohenzollern-Veringen.

Au luat parte profesori, printre care Sanda Manu, Olga Tudorache, Geta Angheluta, Adriana Popovici, Maria Dumitrache-Caraman, Stefan Velniciuc, Alexandru Lazar, Sergiu Pop, Amelia Kreutzer, absolventii anului 1984, printre care Oana Pellea, Carmen Tanase, Carmen Ciorcila, Carmen Trocan, Marina Procopie, Mihai Verbitchi, Adrian Paduraru, Dan Badarau, Bogdan Gheorghiu. Au fost prezenti membri ai corpului tehnic al studioului Cassandra.

Au fost ani, nu putini, in care as fi raspuns imediat, fara sa ma gandesc, fara sa rasuflu, ca teatrul este placerea, nevoia, vocatia si crezul meu. Au fost ani, peste douazeci, in care am trait, ca marea majoritate a colegilor mei de generatie, numai si numai pentruscadnura. Ne-am pregatit pentru aceasta, ne-am zbatut, am plans, am luptat cu societatea, am sacrificat, uneori, orgoliul parintilor, prieteni si familie pentru aceasta.

Si totusi, dupa doua decenii de devotament pentru arta scenei si a ecranului, incepand cu 1996, viata mea s-a schimbat fundamental. Pentru mine, destinul, numele, identitatea, orizontul, viziunea s-au schimbat; totul s-a schimbat, din temelii. Nici macar in dimineata aceasta nu pot fi alaturi de atat de putinii si alesii mei colegi, fiindca trebuie sa fiu altundeva, cu alte raspunderi, alte legi, alte valori si alte intelesuri.

Daca ceea ce mi se intampla astazi este just, natural, cum se cade sa fie, atunci ce a fost celalat calup de timp, celalalt cufar cu flori, lacrimi, orgolii, pudra, stari, fiori si cuvinte sau taceri? Ce au fost, pentru mine, cele doua decenii si jumatate, din 1974 pana in 1999?

Ceea ce noi, cei saisprezece elevi si patru profesoare, am inceput in toamna lui 1980, a fost un exercitiu de libertate, de umanism si de patriotism. Am facut noi, cei 20, o expeditie fenomenala, gratuita, discreta, ilegala, nu in afara, ci in prelungirea vietii noastre de fiecare zi, in prelungirea si impotriva unei realitati pe care nici un om obisnuit nu ar fi putut sa o placa sau sa o accepte. insa, spre deosebire de celelalte milioane de romani, noi am avut o alta viata, o alta viziune, un alt noroc, care a trecut prin Marin Preda si Suksin, prin antici si italieni, prin Shakespeare si rusi, prin americani si francezi, prin Dostoievski si Caragiale si s-a terminat cu Buna seara, domnule Wilde si cu Joia dulce. Gratie privilegiului de a fi unul din cei saisprezece alesi, am putut sa am, deasupra capului, un alt cer in anii 1980-1984, un alt orizont intre 1985-1989 si un alt tarm de mare, intre 1990 si 1999.

Viata traita in lumea salvatoare pe care mi-ati daruit-o este atat de folositoare vietii mele de azi, incat nu voi putea sa va rasplatesc niciodata! Ea imi da acum masura lucrurilor, ma ajuta sa inteleg instantaneu o intentie, sa citesc o nuanta, sa nu pierd vremea cu balastul vorbelor, al aparentelor, ea ma face sa deosebesc imediat o incercare de valoare de o nimicnicie cu pretentii, ea ma ajuta sa fiu eu insumi in orice imprejurare, sa privesc viata publica drept in fata, stand solid pe ambele picioare, tot ea ma ajuta sa folosesc cu subtilitate acest instrument fenomenal care se numeste lupa, cea care poate mari sau micsora oameni, obiecte, stari, intentii, miscari, atitudini si fapte. Tot voua va datorez stiinta de a intelege si cultiva ritualul.

Nu vreau sa va mint, in incheiere, spunand ca regret cei douazeci de ani pe care ii sarbatorim astazi. Nu ii regret. Dar ma bucur de ei si va multumesc pentru ei. Numai ca viata mi-a oferit dovada ca realitatea este, uneori, mult mai spectaculoasa si mai bogata decat arta. Si mai dramatica.

Despre cat de vie si de cuprinzatoare este scandura pe care stau astazi, va astept, cu drag, sa vorbim, la ora 17, la Palatul Elisabeta.