Principesa Sofia la Ziua Culturii Naționale 2025

16 ian. 2025

Miercuri, 15 ianuarie 2025, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a participat la spectacolul de gală organizat de Opera Națională București cu ocazia Zilei Culturii Naționale, intitulat Credință, Artă și Identitate. În deschiderea serii a avut un discurs ministrul Culturii, doamna Natalia Elena Intotero.

Au susținut recitaluri unii dintre cei mai apreciați artiști și instrumentiști români, precum naistul Gheorghe Zamfir, interpreta Paula Seling, soprana Cristina Păsăroiu, baritonul Ștefan Ignat, violonista și profesoara Simina Croitoru.

Alături de orchestra simfonică a instituției-gazdă, aflată sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București, au evoluat Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, și Corul bărbătesc Cantus Domini, dirijat de arhidiaconul Răzvan Constantin Ștefan.

Ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale, cu scopul de a promova activitatea culturală, întreprinderile artistice și meritele academice și a fost aleasă drept Ziua Culturii Naționale, întrucât reprezintă data de naștere a poetului național Mihai Eminescu (1850-1889). Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, iar anul acesta s-au împlinit 175 de ani de la nașterea poetului.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale