Vizită regală în Marea Britanie, iulie 2016
În zilele de 12-15 iulie 2016, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au efectuat o vizită oficială în Marea Britanie.
A fost a opta vizită publică peste hotare a Familiei Regale a României în anul 2016. În luna aprilie, Principele Radu a vizitat Republica Turcia și apoi Republica Moldova, în aprilie-mai Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Regatul Suediei, în luna mai Principesa Maria a vizitat Republica Moldova, în luna iunie, Principesa Moştenitoare s-a aflat într-o vizită în Elveţia, iar Principele Radu a efectuat o vizită în Regatul Belgiei. În luna iulie, Principesa Maria a vizitat Bulgaria.
Astăzi, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au fost primiți, la Palatul Buckingham, de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord. Întâlnirea cu Majestatea Sa Regina a avut un caracter privat.
Marți, 12 iulie, Principesa Moștenitoare Margareta a vizitat sediul Crucii Roșii Britanice unde a avut o întrevedere cu reprezentanți ai conducerii organizației naționale. La întâlnire au fost discutate proiectele globale ale organizației, precum și cooperarea dintre societățile naționale britanică și română.
Miercuri, 13 iulie, Principesa Moștenitoare a susținut, la Institutul Cultural Român din Londra, conferința „Coroana şi România modernă”, cu ocazia jubileului de 150 de ani al Coroanei Române. Evenimentul a avut loc în prezența unui mare număr de participanți, membri ai Parlamentului britanic, reprezentanți ai societății civile din Marea Britanie și membri ai comunității românești.
În deschiderea conferinței, au luat cuvântul E.S. dl. Dan Mihalache, Ambasadorul României la Londra, dl. Andrew Popper, Şeful Onorific al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României și dl. Dorian Branea, directorul ICR Londra.
Cu aceeași ocazie, în Galeria Institutului londonez, a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Casa Regală a României în imagini”, realizată de artistul fotograf Daniel Angelescu.
De asemenea, librăria „Cărţi Româneşti” din Londra a amenajat un stand care a cuprins volume cu tematică regală. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de Principesa Moștenitoare.
Vineri, 15 iulie, în ultima zi a vizitei, Principesa Moștenitoare și Principele Radu se întâlnesc cu Altețele Lor Regale Principele Edward și Contesa de Wessex. Principesa Moștenitoare și Principele Edward vor discuta despre proiectele fundației “Duke of Edinburgh Award”, care funcționează în România sub patronajul Principesei Moștenitoare Margareta. Principele Edward și Contesa de Wessex reprezintă fundația “Duke of Edinburgh Award” în Marea Britanie și în întreaga lume.
Principele Radu și Principele Edward vor aborda subiecte legate de mișcarea paralimpică în Marea Britanie și România. Principele Edward este Patronul Regal al Comitetului Paralimpic britanic, iar Principele Radu a acordat de curând Înaltul Patronaj Comitetului Național Paralimpic România.
În cursul vizitei, Principele Radu a avut întrevederi legate de mișcarea Invictus Games, susținând participarea sportivilor români la Jocurile Mondiale Invictus de la Toronto, în anul 2017. Alteța Sa Regală a acceptat să ofere Înaltul Patronaj Asociației Voluntarilor Invictus România.
În cursul vizitei oficiale la Londra, Familia Regală a mai avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului economic, diplomatic, precum și cu personalități ale societății civile.