Vizită la Iași, septembrie 2019

30 sept. 2019

Vineri, 27 septembrie 2019, Alteța Sa Regală Principesa Maria a efectuat o vizită cu caracter public în municipiul Iași.

Principesa Maria a vizitat, alături de Excelența Sa doamna Michèle Ramis, Ambasadorul Republicii Franceze în România, Centrul Rezidenţial pentru Mame şi Copii în Dificultate al Fundaţiei Hecuba.

Alteța Sa Regală a fost întâmpinată de domnul Mihai Chirica, primarul municipiului Iași. S-a alăturat vizitei doamna Iulia Scântei, senator de Iași.

Fundația Hecuba are misiunea de a îmbunătăți situația socio-familială a familiilor monoparentale din medii defavorizate, din municipiul Iași și de a susține incluziunea socială a familiilor, în spiritul respectării drepturilor familiei, femeii și copilului.

Centrul a fost deschis în luna noiembrie 2009 și oferă condiţii de viaţă decente şi un mediu securizant pentru ca mamele aflate în dificultate să îşi construiască un proiect de viitor pentru o viaţă autonomă şi împlinită. Totodată, serviciile oferite vizează facilitarea accesului la propriile resurse individuale, la resursele familiale, precum şi la resursele şi oportunităţile existente în societate.

Centrul are 22 unități de locuit, fiecare unitate este destinată unei familii monoparentale și constă în 1-2 camere, baie și bucătărie. În total dispune de 74 paturi (adulți, copii și bebeluși). Centrul dispune și de alte spații: cabinete de consiliere, de psihoterapie, de activități de grup și de petrecere a timpului liber, multifuncționale.

În anul 2018, Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei și Bărbați.

{gallery(1323)}