Principesa Maria, vizită în Germania, septembrie 2018
În zilele de 11-15 septembrie 2018, reprezentând pe Majestatea Sa Custodele Coroanei, Alteța Sa Regală Principesa Maria a efectuat o vizită cu caracter public în Republica Federală Germania. Vizita a avut loc în Landul Renania de Nord – Westfalia și în capitala țării, Berlin.
A fost a șaptea vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018, după Emiratele Arabe Unite (februarie), Regatul Marocului (martie), Republica Turcia (aprilie), Regatul Hașemit al Iordaniei (aprilie), Regatul Spaniei (mai) și Serbia (iunie).
A fost, totodată, a doua oară când Familia Regală vizitează țări din Uniunea Europeană, în preajma preluării, de către România, a președinției Consiliului Uniunii Europene (în luna mai, Majestatea Sa Custodele Coroanei a vizitat Spania).
În cursul dimineții de miercuri, Principesa Maria a fost oaspetele primăriei orașului Düsseldorf și s-a întâlnit cu primarul municipiului, dl. Thomas Geisel. La vizita la primărie au luat parte Excelența Sa dl. Emil Hurezeanu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Berlin, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Arhiepiscop şi Mitropolit al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, precum și membri ai Asociației Româno-Germane Athenaeum.
Principesa Maria s-a aflat la Düsseldorf ca invitat al Asociației Athenaeum, care a organizat în zilele de 12 și 13 septembrie evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri și încheierii Primului Război Mondial.
Tot miercuri dimineață, Alteța Sa Regală a vizitat Castelul Benrath și a asistat la un concert susținut de „Inquanto Quartetto” din Timișoara și de orchestra Liceului de Muzică “Clara Schumann” din Düsseldorf.
În cursul după-amiezii de miercuri, Principesa Maria a vizitat Castelul Jaegerhof, unde a luat parte la un șir de evenimente culturale dedicate României.
Prezența Alteței Sale Regale a fost prilejuită de comunicarea istorico-științifică cu ocazia aniversării centenarului Marii Uniri la Düsseldorf, cu titlul “O sută de ani de la Fondarea Statului Român Modern”.
Au luat cuvântul prof. dr. dr. Volkmar Hansen, preşedintele onorific al Asociaţiei româno-germane Athenaeum, prof. dr. Christof Wingertszahn, directorul Muzeului Goethe, dl. Daniel Șandru, în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului Iași, dna. Paula Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” din București.
Cu această ocazie, Muzeului Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” a prezentat expoziția “100 de ani de frumusețe feminină”.
În seara de miercuri, Alteța Sa Regală a fost prezentă la o cină festivă în compania primarului orașului Düsseldorf, a ambasadorului Emil Hurezeanu și a reprezentanților Asociației Athenaeum.
În zilele de joi, 13 septembrie, vineri, 14 septembrie și sâmbătă, 15 septembrie, Principesa Maria a mers la Berlin, unde a luat parte la o serie de evenimente dedicate Reginei Maria a României și comunității românești din capitala Germaniei.
Vineri, 14 septembrie, Alteța Sa Regală a vizitat Biserica Ortodoxă din Berlin unde a fost întâmpinată de părintele paroh Clement Lodroman și de enoriașii prezenți, care au primit-o cu mare bucurie și căldură.
În aceeași zi, Principesa Maria a luat parte la vernisajul expoziției “Regina-soldat” de la Institutul Cultural Român “Titu Maiorescu”. Alteța Sa Regală a luat cuvântul, în cadrul deschiderii expoziției, alături de E.S. dl. ambasador Emil Hurezeanu, dl. Claudiu Florian, directorul ICR Berlin și dna. Brigitte Drodloff, autoarea scenariului „Maria, Regina României“.
Tot la Berlin, Principesa Maria a vizitat Memorialul Holocaustului.
{gallery(1109)}