Principesa Maria la Vama Isaccea

28 mart. 2022

Sâmbătă, 26 martie 2022, Alteța Sa Regală Principesa Maria s-a aflat în Vama Isaccea din județul Tulcea, alături de reprezentanții Fundației Copii în Dificultate.

Principesa Maria a fost întâmpinată de reprezentanții autorităților locale și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Alteța Sa Regală a vizitat corturile din vamă și a cunoscut pe cei care și-au arătat generozitatea față de refugiații din Ucraina. 

Principesa Maria a salutat voluntarii și personalul prezent, mulțumindu-le pentru munca depusă și pentru devotament.

Fundația Copii în Dificultate a început activitatea în România în anul 1990 și funcționează ca ramură a Fundației Children in Distress din Marea Britanie. Fundația din România se află sub Înaltul Patronaj al Principesei Maria.