Principesa Maria, la Salonul Internațional de Carte de la Paris

29 mart. 2015

În zilele de 20 și 21 martie 2015, Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a efectuat o vizită cu caracter public în Republica Franceză, cu ocazia Salonului Internațional de Carte de la Paris.

Este a doua vizită externă a unui membru al Familie Regale a României, în anul 2015. În luna februarie, Principele Radu și Principele Nicolae s-au aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova.

Vineri, 20 martie, Principesa Maria a luat parte la evenimentul de deschidere a Pavilionului României, în cadrul Salonului de Carte de la Paris. România a fost prezentă anul acesta cu un stand național și un program de evenimente organizate de Institutul Cultural Român, cu tema „La littérature féminine, le féminin de la littérature”.

Sâmbătă, 21 martie, Alteța Sa Regală a participat, în cadrul Pavilionului României, la dezbaterea „Grandes dames de la culture roumaine et leur parcours français” moderată de scriitorul și istoricul Marin Cazacu. Alături de Principesa Maria, au luat cuvântul, domnul Gabriel Badea-Păun și domnul Mihai Brâncovan.

În cadrul dezbaterii, Principesa Maria a vorbit despre volumul „Povestea vieții mele” scris de Regina Maria a României.

Volumul „Povestea vieții mele” rămâne una dintre cele mai cunoscute, îndrăgite și publicate opere literare ale Reginei Maria a României. Cea mai recentă ediție a volumului a fost publicată, în limba franceză, sub titlul „Histoire de ma vie”, de către Editura Lacurne din Paris, în anul 2014. Ediția a fost îngrijită de Gabriel Badea-Păun, istoric de artă și prefațată de Alteța Sa Regală Principesa Maria.

În cursul aceleiași zile, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte la un concert de jazz susținut de Mircea Tiberian și invitatții săi, la sediul Ambasadei României la Paris, Palatul Béhague.

În cadrul Pavilionului României au fost disponibile volume apărute la peste 30 de edituri din țară. Programul a cuprins lansări de carte, dezbateri, întâlniri, expoziţii, cu participarea unor scriitori, editori, traducători și jurnaliști români și francezi. De asemenea, au fost prezentate volume scrise de autori români în limba franceză, apărute în ultimul an.

Organizat începând din anul 1981, Salonul Internațional de Carte de la Paris este dedicat atât profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din peste 50 de ţări – cât și publicului larg. Țara invitată de onoare a ediției din acest an a fost Brazilia.