Principesa Maria la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, noiembrie 2018

06 nov. 2018

În zilele de 5 și 6 noiembrie 2018, Alteța Sa Regală Principesa Maria se află într-o vizită cu caracter public în Confederația Elvețiană, în numele Majestății Sale Custodelui Coroanei.

Este a unsprezecea vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018, după Emiratele Arabe Unite (februarie), Regatul Marocului (martie), Republica Turcia (aprilie), Regatul Hașemit al Iordaniei (aprilie), Regatul Spaniei (mai), Republica Serbia (iunie), Republica Federală GermaniaRepublica Portugheză, Republica Franceză (septembrie) și Principatul Liechtenstein (octombrie).

Luni, 5 noiembrie, Principesa Maria a vizitat, la Geneva, Biblioteca Națiunilor Unite. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu dl Francesco Pisano, directorul bibliotecii. Principesa a vizitat Arhivele Ligii Națiunilor și a admirat o colecție de cărți despre România și Familia Regală. Portretul diplomatului român Nicolae Titulescu, lucrare a pictorului Jules Perahim, a fost expus la sala de lectură a Arhivei.

În încheierea vizitei, Principesa Maria a luat prânzul la sediul Națiunilor Unite, în compania gazdelor și a Excelenței Sale dlui Andrei Cosmin Vieriță, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României pe lângă Națiunile Unite și Instituțiile Internaționale din Geneva.

În seara zilei de luni, la ora 18, Principesa Maria a participat la Castelul din Aubonne, în sala mare, la lansarea volumului “Passion roumaine. Une famille royale en tourmente” de Danielle Maillefer, o carte despre România anilor 1990 și despre Familia Regală, scrisă de un martor ocular al evenimentelor din țara noastră, acum trei decenii. Primarul localității Aubonne, dl Luc-Etienne Rossier, și autoarea volumului, dna Maillefer, au luat cuvântul, evocând personalitatea Regelui Mihai I. Alteța Sa Regală a participat, la final, la o sesiune de autografe.

Marți, 6 noiembrie, Alteța Sa Regală vizitează Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN). Principesa Maria se va întâlni cu dl C. Warakaulle, directorul pentru relații internaționale al centrului și cu specialiștii români care lucrează la CERN.

Principesa va lua prânzul cu reprezentanții organizației. Alături de Alteța Sa Regală, la vizită va lua parte ambasadorul Adrian Cosmin Vieriță.

 

{gallery(1150)}