Vizită regală in Luxemburg si Franta, decembrie 2003
Biroul Reprezentantului Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila
Palatul Elisabeta
Întalniri la Luxemburg, Paris și Lille, 1-4 decembrie 2003
Insotit de ASR Principesa Margareta, AS Principele Radu s-a aflat pentru o zi in vizita la Luxemburg. Cuplul princiar roman a fost primit de seful statului luxemburghez, ASR Marele Duce Henri. Intalnirea a avut loc la Palatul Mare-Ducal, subiectele discutate fiind extinderea Uniunii Europene, importanta institutiilor in acest proces si foarte bunele relatii dintre Romania si Luxemburg.
Aceasta intalnire a fost urmata de interviul pe care ASR Principesa Margareta l-a acordat cotidianului Luxemburger Wort.
In cursul serii, Altetele Lor au participat la receptia dedicata Zilei Nationale a Romaniei, care s-a bucurat de prezenta a peste sapta sute de invitati, oameni politici, diplomati, reprezentantui UE si membri ai diasporei romane din Luxemburg.
La Paris, Reprezentantul Special al Guvernului roman a avut o intalnire cu ministrul francez al justitiei, domnul Dominique Perben. Cei doi au dialogat pe marginea proiectului Constitutiei europene, a relatiilor Romaniei cu tarile vecine, din Europa centrala si de est, si a promovarii imaginii reale a Romaniei.
La Cercle de l’Union Interallie, Principele Radu a avut o intalnire cu reprezentanti guvernamentali, ai mediului de afaceri si ai organizatiilor patronale.
Impeuna cu Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana, Altetele Lor au participat, la Espace Cardin, la seara de gala organizata de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei, dedicata strangerii de fonduri pentru copiii si persoanele in varsta de care Fundatia se ocupa de aproape paisprezece ani.
Pe linie militara, Principele Radu s-a intalnit cu Generalul de corp de armata Xavier de Zuchowicz, comandantul Institutul francez de Inalte Studii de Aparare Nationala.
Domnul Bertrand Montembault, membru al biroului de avocatura Herbert Smith, a reiterat, cu ocazia intalnirii cu Principele Radu, disponibilitatea firmei pe care o reprezinta de a ajuta in conditiile in care expertiza lor ar fi necesara in privatizarile inca in derulare in tara noastra.
Institutul Francez de Relatii Intarnationale, una din institutiile celebre de profil din Franta, a gazduit conferinta Altetei Sale Principele Radu intitulata ”Minoritatea Roma in Europa Centrala si de Est”. Conferinta a fost precedata de intalnirea cu directorul general al institutiei, domnul Thierry de Montbrial, membru al Academiei Franceze.
Ultimul punct din programul vizitei Altetelor Lor in Franta a fost reprezentat de gala de la Lille a fundatiei Principesa Margareta a Romaniei.