Vizită la Berlin, noiembrie 2014
În zilele de 7 și 8 noiembrie 2014, Alteța Sa Regală Principele Radu s-a aflat într-o vizită cu caracter public în orașul Berlin, capitala Germaniei, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului.
Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au efectuat vizite publice, împreună sau separat, în Germania, în anii 1998, 2003, 2006, 2008, 2011 și 2013. Principele Radu a vizitat oficial Berlinul în anii 2006, 2008 și 2011. În iunie 2006, Principele Radu s-a adresat Academiei Europene de la Berlin.
Este a paisprezecea vizită externă a Familiei Regale a României, în anul 2014. În luna februarie, Principele Radu și Principele Nicolae au vizitat Turcia, iar în luna martie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Marea Britanie. În luna aprilie, Principele Radu și Principele Nicolae au efectuat o vizită în Regatul Suediei, iar, tot în luna aprilie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Statul Israel. În luna mai, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au efectuat o vizită în Regatul Hașemit al Iordaniei. În luna iunie, Principele Radu s-a aflat într-o vizită în Regatul Maroc. În luna iulie, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Marea Britanie, iar, tot în luna iulie, Principele Nicolae s-a aflat în Italia. În luna septembrie, Principele Nicolae a efectuat o vizită în Germania. Tot în luna septembrie, Principele Radu a efectuat o vizită în Marea Britanie, iar, Principesa Moștenitoare și Principele Radu s-au aflat în Grecia. În cursul aceleiași luni, Principele Nicolae s-a aflat într-o vizită în Marea Britanie. În luna noiembrie, Principele Nicolae s-a aflat în Statul Qatar.
Vineri, 7 noiembrie 2014, Principele Radu a vizitat Academia de Ştiinţe şi Studii Umaniste Berlin – Brandenburg. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală a avut o întâlnire cu domnul profesor doctor Günter Stock, președintele Academiei. La întâlnire a fost evocată figura Principelui Dimitrie Cantemir, membru al Academiei berlineze. În memoria lui Dimitrie Cantemir, Academia va dezveli un bust, în incinta clădirii, la sfârșitul acestui an. De asemenea, Principele Radu și președintele Academiei berlineze au discutat posibilitatea organizării unui șir de conferințe anuale București-Berlin, pe teme științifice.
În cursul aceleiași zile, Principele Radu a avut o întrevedere cu Excelența Sa domnul Lazăr Comanescu, ambasadorul României la Berlin, pe care l-a vizitat la Ambasada României.
Sâmbătă, 8 noiembrie 2014, Principele Radu a luat parte la Conferința Internațională „A World without Walls; Opportunities for Peace Building in a Time of Global Insecurity” organizată de Institutul de Diplomație Culturală din Berlin.
În cadrul lucrărilor conferinței, Alteța Sa Regală a susținut prelegerea cu tema „Coroana și România Modernă”. Principele Radu a vorbit, astfel, despre aportul Coroanei la modernizarea României, în ultimii o sută cincizeci de ani, în domeniile politic, militar, economic, diplomatic, cultural, patrimonial, științific și educațional.
În zilele conferinței, au luat cuvântul Zivko Budimir, președintele Bosniei și Herțegovinei, Josip Leko, președintele Parlamentului Croației, Vicente Fox, fost președinte al Mexicului, Rexhap Meidani, fost președinte al Albaniei, Arnold Rüütel, fost președinte al Estoniei, Valdis Zatlers, fost președinte al Letoniei, Lars Lokke Rasmussen, fost prim-ministru al Danemarcei, Jose Rodrigo Zapatero, fost prim-ministru al Spaniei, Massimo d’Alema, fost prim-ministru al Italiei, Iveta Radikova, fost prim-ministru al Slovaciei, Halldór Ásgrímsson, fost prim-ministru al Islandei. Din partea României au luat cuvântul Emil Constantinescu, fost președinte al României și președinte al Academiei de Diplomație Culturală de la Berlin, și Mihai-Răzvan Ungureanu, senator, fost prim-ministru.
Conferința a fost organizată în contextul evenimentelor dedicate împlinirii a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Titlul conferinței „A World Without Walls” („O lume fără ziduri”) subliniază marile schimbări care au avut loc în urma căderii Zidului Berlinului, dar și „zidurile” politice, economice și culturale care mai există încă în societatea de astăzi.
Conferința a cuprins evenimente ample dedicate unor domenii precum relațiile internaționale, drepturile omului, arta și cultura. În cadrul conferinței au mai luat lideri de partide politice, diplomați, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai mediului academic internațional, scriitori renumiți, artiști și jurnaliști.