Principele Radu va paticipa la Summitul British Council

12 mart. 2008

Bucuresti, 12 martie, Rompres – Principele Radu va participa vineri, la Londra, la Summitul International British Council, care lanseaza programul ‘Living Together – Equal Opportunity and access in society’, organizat sub auspiciile Consiliului Europei in Anul European al Dialogului Intercultural.


In calitate de reprezentant special al Guvernului, Principele Radu va conferentia despre impactul migratiei populatiei asupra tarilor de apartenenta si de resedinta si despre dialogul intercultural.


La summit vor participa personalitati de renume international, cum ar fi: presedintele British Council, lordul Kinnock, presedintele Republicii Slovene, dr. Danilo Turk, Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei Maud de Boer-Buquicchio, ministrul britanic pentru Europa, Jim Murphy.


De asemenea, la summit vor lua parte formatori de opinie, analisti politici, lideri ai societatii civile din Europa si din lume si jurnalisti.


In cele doua zile ale summitului se vor dezbate aspecte legate despre impactul migratiei populatiei asupra societatii si despre capacitatea minoritatilor de a participa la viata publica.


ROMPRES