Vizita la Londra, iunie 2003

05 iun. 2003

Biroul Reprezentantului Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila
Palatul Elisabeta

Buletin de presa5 iunie 2003
Vizita la Londra 2-5 iunie 2003

Principele Radu s-a intalnit cu Principele de Wales

Alteta Sa Principele Radu s-a intalnit astazi, la Palatul St James’s, cu Alteta Sa Regala Principele de Wales. Au luat parte reprezentanti ai mai multor organizatii si institutii care promoveaza dezvoltarea durabila. Intalnirea a avut ca scop dezvoltarea unui proiect ecologic romano-britanic, pentru pastrarea si imbogatatirea patrimoniului natural romanesc. Reuniunea de la Palatul St James’s a adus alaturi reprezentanti de la World Bank Group (International Finance Corporation), Yorkshire & Humber (agentie de dezvoltare regionala), Mihai Eminescu Trust, fundatiile Pro Patrimonium si Landscape Architecture, precum si compania Wheb Ventures Ltd.

Tot astazi, Principele Radu a sustinut, la Chatham House din Londra, conferinta cu tema : Minoritatea Rroma in Romania si in Sud-Estul Europei. Reprezentantul Special al Guvernului a raspuns apoi la intrebarile participantilor. Au fost prezenti membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Curtea St James?s, ziaristi britanici de la The Guardian, The Economist si BBC World, economisti, profesori universitari si sociologi.

In cursul vizitei la Londra, Principele Radu a mai avut intalniri cu reprezentanti ai Camerei Lorzilor si cu oameni de afaceri britanici. Principele a discutat cu parlamentarii britanici posibiltatea organizarii unor intalniri pe teme de interes major pentru Romania, reunind membri ai Parlamentelor, Guvernelor, mediului de afaceri si societatii civile din ambele tari.