Principele Radu la Statul Major al Apărării
Marți, 12 decembrie 2023, Alteța Sa Regală Principele Consort a vizitat Ministerul Apărării Naționale, unde s-a întâlnit cu Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.
În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, Principele Consort a discutat cu Șeful SMA proiectele Casei Majestății Sale pentru anul 2024, îndeosebi cele realizate în parteneriat cu Armata României și cele care vizează interesele naționale ale țării, securitatea în regiune și cea euro-atlantică.
©MApN, Alexandru Badea