Vizita la New York, SUA, iunie 2005

03 iun. 2005

Biroul Reprezentantului Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila, Palatul Elisabeta 

Principele Radu la New York, 2-3 iunie 2005

AS Principele Radu, Reprezentantul Special al Guvernului Romaniei, s-a aflat ieri si astazi in vizita la New York. La Natiunile Unite, Principele Radu s-a intalnit cu domnul Shashi Tharoor, subsecretar general ONU, cu domnul Robert Orr, secretar general-asistent si cu doamna Kathleen Cravero, administrator-asistent al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare.

In cadrul dialogului multilateral, Principele Radu a mai participat la o intalnire cu reprezentanti permanenti la ONU ai Danemarcei, Olandei, Venezuelei, Pakistanului, Spaniei, Comisiei Europene si Marii Britanii. Intalnirea a fost gazduita de ES dl ambasador Mihnea Motoc, reprezentant permanent al Romaniei la ONU.

Principele a avut un numar de intalniri cu caracter economic, pentru a promova investitiile, comertul si cooperarea economica dintre SUA si Romania. Astfel, principele s-a intalnit cu domnul ambasador Frank Wisner, vicepresedintele companiei American International Group, precum si cu un numar de oameni de afaceri internationali, condusi de domnul James Bates, vicepresedinte al Boutique Hotels & Resorts International. De asemenea, Principele a avut o intrevedere cu domnul Mark Meyer, presedintele Camerei de Comert romano-americane.

Principele Radu a vizitat Primaria Generala a orasului New York si s-a intalnit cu doamna Anda Filip, observatorul permanent al Uniunii Interparlamentare la ONU. De asemenea, Principele Radu a vizitat muzeul si expozitia militar „USS Intreprid Sea, Air and Space Museum”.

In incheierea vizitei, Principele Radu s-a intalnit cu reprezentanti ai comunitatii romanesti din New York si ai presei de limba romana din SUA.