Principele Radu la Gala Premiilor UNITER 2023
Luni, 12 iunie 2023, la Teatrul Național din Timișoara, Uniunea Teatrală din România a prezentat Gala Premiilor UNITER pentru anul 2022. La gală a luat parte Alteța Sa Regală Principele Radu.
Alteța Sa Regală a înmânat premiul “Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută”, care a revenit lucrării “Ierbar”, scenariul și regia Radu Afrim, pe texte de Simona Popescu.
Primul premiu pentru cea mai bună piesă a anului a fost acordat la Gala Premiilor UNITER din 1993, de către Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei. Majestatea Sa a fost prezentă, din acel an, la fiecare gală, până în anul 2007. Din anul 2008, premiul a fost înmânat, sub auspiciile Familie Regale a României, de către membri ai Familiilor Regale din Belgia, Luxemburg, Franța, Germania, Grecia, Iordania, Austria și Muntenegru.
Este unul dintre cele mai importante concursuri de dramaturgie națională din vremurile noastre. În anii 1992-2006, concursul național și premiul au fost susținute de Fundația Regală Margareta a României. Din 2006, premiul este acordat sub auspiciile Familiei Regale a României.
Concursul național și premiul au intrat, așadar, în al patrulea deceniu al existenței lor. Începând din acest an, premiul va fi acordat celui mai bun text dramatic românesc al anului, cu condiția ca el să fi fost montat în premieră absolută pe o scenă din țară. Premiul continuă să fie acordat sub auspiciile Familiei Regale a României.