Principele Radu in Sicilia, septembrie 2006
Biroul Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei
Palatul Elisabeta, 20 septembrie 2006
Principele Radu in Sicilia, 18-20 septembrie 2006
Timp de trei zile, Alteta Sa se afla intr-o vizita oficiala in partea sudica a Italiei, avand intalniri in patru dintre provinciile Siciliei- Palermo, Caltanisetta, Enna si Catania .
In deschiderea vizitei, prezenta Altetei Sale in Sicilia a fost salutata de Presedintele Regiunii, domnul Salvatore Cuffaro, care s-a aratat deosebit de interesat de cresterea relevantei regiunii pe care o conduce in relatiile cu tara noastra si a promis ca o delegatie reprezentativa a provinciilor siciliene va fi prezenta la Bucuresti in luna noiembrie, tocmai pentru concretizarea acestui deziderat. Principele Radu a pledat pentru difuzarea prezentei italiene dinspre vestul tarii inspre estul si sudul Romaniei, tinand seama de traditia agricola a acestei regiuni italiene si de similitudinile pe care ea le are cu Moldova, Dobrogea sau Muntenia.
Dupa intrevederea cu presedintele, Alteta Sa a avut intalniri cu autoritati locale – reprezentanti ai primariei si provinciei palermitane, ai universitatii din Palermo, iar in incheierea sederii in capitala regiunii s-a intalnit cu oameni de afaceri din domeniile agricol, bancar si constructii, interesati de initierea sau intarirea relatiilor de afaceri cu tara noastra.
Agricultura a fost tema preferata de gazdele Altetei Sale din provincia Caltanisetta, unde Principele a avut ca interlocutori membri ai consiliului provincial si local precum si reprezentanti ai Ordinului agricultorilor si padurarilor. Acestia il vor acompania pe presedintele Cuffaro la Bucuresti in luna noiembrie si si-au manifestat dorinta de a se reintalni cu Alteta Sa la Palatul Elisabeta, in prezenta unor parteneri romani.
in scurta sedere la Enna, Principele a fost primit la sediul Universitatii Kore de rectorul Salvo Ando si presedintele provinciei, domnul Cataldo Salerno. Au fost aduse in discutie atat cooperarea inter-universitara cat si posibilitatea de a deschide aceasta colaborare catre alte spatii mediteraneene, cum ar fi Malta, Tunisia sau Algeria.
Pe tot parcursul sederii in Sicilia reprezentantii mass-media au fost prezenti in intalnirile pe care Alteta Sa le-a avut, interviurile fiind acordate televiziunii RAI3, posturilor locale de radio si TV din Caltanisetta si Enna precum si cotidianului Giornale di Sicilia.
In ultima zi a sederii sale in Sicilia Principele Radu se va intalni cu primarul orasului Catania, domnul Umberto Scampanini, cu rectorul Universitatii, profesorul Ferdinando Latteri precum si cu alte autoritati – reprezentanti ai provinciei si ai consiliului local.
{gallery(1070)}