Principele Radu in judetul Hunedoara

14 mai 2008

In perioada 12 – 13 mai 2008, in cadrul programului Orasele Romaniei, destinat dezvoltarii relatiilor europene ale asezarilor romanesti urbane, Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei, Reprezentant Special al Guvernului, a efectuat o vizita de lucru in judetul Hunedoara, in orasele Lupeni, Petrosani, Hunedoara, Orastie si Deva.

La primaria orasului Lupeni, Principele Radu s-a intalnit cu primarul orasului, domnul Cornel Resmerita, alaturi de care s-a aflat viceprimarul localitatii, domnul Cornel Lungan. Principele Radu a prezentat proiectele guvernamentale pe care le deruleaza, viziunea Familiei Regale pentru dezvoltarea Romaniei pe baze durabile si a discutat despre perspectivele de dezvoltare economica, sociala, culturala a localitatii. La randul lor, reprezentantii primariei din Lupeni i-au prezentat Principelui Radu proiectele lor in domeniul turismului si serviciilor, cum ar fi marirea numarului de locuri de cazare in statiunea Straja si dezvoltarea infrastructurii.

In continuarea vizitei la Lupeni, Principele Radu a vizitat Biserica Sfantul Nicolae unde s-a intalnit cu preotii Paraschiv Negreanu si Ioan Danau.

/ / /

La Exploatarea Miniera Lupeni, Reprezentantul Special al Guvernului s-a intalnit cu directorul Cristian Purcaru, cu care a avut o discutie despre situatia mineritului din Valea Jiului. Mina Lupeni are acum 2500 de angajati si produce aproximativ 725.000 de tone de carbune pe an, situatia ei economica fiind stabilizata. Principele Radu a prezentat proiectul Orasele Romaniei si a promis ca va incerca sa ajute Exploatarea Miniera Lupeni cu proiecte economice concrete, prin atragerea de investitori.

La Liceul Teoretic din Lupeni, Alteta Sa Regala a participat, in calitate de invitat de onoare, la festivitatea de deschidere a Simpozionului National Regalitate si Identitate. La simpozion au participat elevi din majoritatea judetelor tarii, fiind prezentate lucrari stiintifice despre istoria moderna a Romaniei si identitatea nationala.

La primaria din Petrosani, Principele Radu s-a intalnit cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, cu care a avut o discutie despre dezvoltarea economica a municipiului Petrosani, in special prin incurajarea turismului in zona. Primaria Petrosani are in proiect realizarea unei telegondole, cu ajutorul careia turistii vor avea acces usor la partiile de schi si la facilitatile pentru practicarea sporturilor de iarna. Principele Radu l-a invitat pe primarul din Petrosani la Palatul Elisabeta pentru continuarea dialogului inceput si pentru identificarea celor mai bune metode prin care Instittutia Reprezentantului Special al Guvernului poate sprijini proiectele locale.

In continuarea vizitei la Petrosani, Principele Radu a vizitat Liceul Teoretic Mihai Eminescu, unde s-a intalnit cu elevii si profesorii acestei prestigioase institutii de invatamant. Principele Radu le-a vorbit celor prezenti despre valorile promovate de Familia Regala a Romaniei si despre felul ei de leadership, aflat in perfecta armonie cu celelalte institutii ale statului.

/ /

La Universitatea din Petrosani, Principele Radu s-a intalnit cu rectorul universitatii, prof. Emil Pop si cu decanul Facultatii de Stiinte, prof. George Baron. Universitatea are peste 6800 de studenti si 22 de specializari si anul acesta sarbatoreste 60 de ani de la infiintare. Principele Radu s-a intalnit cu studentii Univesitatii din Petrosani, carora le-a vorbit despre semnificatia zilei de 10 mai, despre valorile Casei Regale si despre leadership-ul promovat de aceasta, diferit de al altor institutii, dar aflat in completarea eforturilor lor de a ajuta si promova societatea romaneasca.

In continuare, Principele Radu a vizitat Biserica de lemn Sfanta Varvara. Dupa vizitarea bisericii, un grup de copii din clasa a doua a oferit celor prezenti un spectacol de dansuri populare romanesti.

La primaria din Hunedoara, Principele Radu s-a intalnit cu primarul municipiului, domnul Nicolae Schiau. Principele Radu i-a prezentat domnului primar proiectul Orasele Romaniei si a promis ca va reveni in zona, in cursul acestui an, pentru a identifica, alaturi de autoritatile locale, principalele directii in care se poate implica pentru ajutorarea comunitatilor locale. In finalul intalnirii, domnul primar i-a oferit Principelui Radu cheia orasului Hunedoara

In continuare, s-a vizitat SC Lisa Draexlmaier Autopart SRL, unitate economica la care lucreaza aproximativ 6500 de angajati si care produce sisteme de cablaj electic pentu automobile si ornamente interioare. Principele Radu, insotit de directorul intreprinderii, a vizitat halele de productie si s-a aratat impresionat de nivelul tehnologic atins de aceasta unitate economica.

La facultatea de Inginerie din Hunedoara, in Amfiteatrul facultatii, Principele Radu a sustinut o conferinta in fata a peste 100 de studenti si cadre didactice. Principele Radu le-a vorbit celor prezenti despre rolul tinerei generatii in dezvoltarea comunitatilor locale si despre rolul acestora din urma la dezvoltarea Romaniei pe baze solide, durabile. De asemenea, Alteta Sa Regala s-a referit la valorile Casei Regale si la modul in care acestea pot influenta in bine dezvoltarea societatii romanesti.

/ /

La primaria municipiului Orastie, Principele Radu s-a intalnit cu primarul orasului, domnul Iosif Blaga. Alteta Sa Regala a vorbit despre proiectele pe linie guvernamentala pe care le deruleaza, a prezentat viziunea pe 30 ani a Casei Regale si l-a asigurat pe domnul primar ca dialogul inceput va continua. De asemenea, Principele Radu i-a promis primarului Iosif Blaga sprijin in contactarea autoritatilor locale din orasul Petra din Iordania, pentru a dezvolta proiecte econimice, turistice si culturale comune.

La Colegiul National Aurel Vlaicu din Beius, Principele Radu s-a intalnit cu profesorii si elevii acestei institutii de prestigiu. Dupa vizitarea catorva sali de clasa, Principele Radu a avut un dialog cu elevii, carora le-a vorbit despre valorile promovate de Casa Regala si despre importanta generatiei lor pentru viitorul Romaniei.

In continuare, Alteta Sa Regala a vizitat Grupul Scolar Industrial Nicolaus Olahus. Principele Radu a avut o intalnire cu peste 50 de elevi si cadre didactice cu care a vorbit despre rolul tinerei generatii in dezvoltarea Romaniei si despre Romania. O viziune pe 30 de ani, documentul programatic al Familiei Regale a Romaniei.

In finalul vizitei la Orastie, Principele Radu a vizitat Catedrala Ortodoxa Sfintii Mihail si Gavril si s-a intalnit cu preotul paroh Ionel Dumbrava.

In municipiul Deva, la sediul Prefecturii Hunedoara, Reprezentantul Special al Guvernului Romaniei s-a intalnit cu Prefectul judetului, dl. Dan Aurel Pricajan. Domnul Prefect a prezentat principalele caracteristici ale judetului si a subliniat cateva proiecte si planuri de dezvoltare in turism. La randul sau, Principele Radu a vorbit despre proiectele guvernamentale si posibilele legaturi cu parteneri straini pe care le poate initia Casa Regala si Biroul Reprezentantului Special al Guvernului.